Maica Domnului – ocrotitoarea psalților, a fost cinstită în rugăciune și cântare în cadrul sfintelor slujbe oficiate vineri seara, 4 octombrie 2019, la Biserica „Sfântul Sava” din municipiul Iași. Zeci de persoane s-au rugat la ceas de noapte și au adus mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru toată binefacerea. Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. În prima parte a zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., cursanții atelierelor de lucru au participat la workshopul „Lecții de tehnică vocală în cântarea neo-bizantină”, organizat la Palatul Culturii din capitala Moldovei.
Credincioșii ieșeni s-au adunat în duh de rugăciune la Biserica voievodală „Sfântul Sava” din centrul municipiului, unde au participat la Slujba Privegherii săvârșită de PS Damaschin Dorneanul, dimpreună cu un sobor de clerici. Grupul „Theotokos” din Beirut – Liban, Corul Academic „Byzantion” și Grupul Psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași au oferit răspunsurile liturgice, iar cei prezenți au adus prinos de mulțumire, participând până în zorii dimineții.
„«Domnul este în locul acesta și eu n-am știut». Așa s-a citit în prima paremie de la praznicul Maicii Domnului. Unde este Domnul? Unde este Maica Lui. Unde este mama, acolo va fi întotdeauna și fiul, iar dacă noi am cinstit-o în noaptea aceasta pe Maica Domnului, Domnul a fost în locul acesta și nu avem voie să spunem că n-am știut, ci de acum știm pentru că L-am văzut și L-am simțit” a afirmat PS Damaschin Dorneanul în cuvântul de învățătură.
Sâmbătă dimineața, 5 octombrie 2019, la sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, zeci de persoane au luat parte la atelierul de muzică „Lecții de tehnică vocală în cântarea neo-bizantină”, susținut de Yorgios Bilalis, dirijorul Ansamblului „Romeiko” din Atena, Grecia. În prima parte a evenimentului, cursanții au deprins noțiuni de canto în cântarea psaltică, iar în cea de-a doua parte, mulțimea a asistat la câteva exemple interpretate din repertoriul psaltic bizantin.
„A treia ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași este o ediție specială, o ediție în care – sperăm noi – că deja se vede experiența acumulată din cele două ediții. Am avut și încă avem prilejul de a fi în contact cu oameni frumoși și valoroși, pe plan muzical și nu numai, din diferite colțuri ale lumii. Avem parte de un festival care a adus mai multă comuniune între oamenii iubitori de muzică de tradiție bizantină, de muzică sacră – religioasă, ancorată și exprimată în stiluri diverse, toate având ca scop exprimarea recunoștinței față de Dumnezeu, dorind să devină rugăciune” ne-a declarat părintele lect. dr. Ionuț Gabriel Nastasă, directorul artistic al IBMF.
În continuarea zilei, la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, începând cu ora 19.00, va avea loc Concertul de muzică religioasă și folclorică din tradiția gruzină, unde Corul Catedralei Patriarhale „Sfânta Treime” din Tbilisi – Georgia, va interpreta diferite cântări din repertoriul georgian. Evenimentul va fi transmis LIVE pe conturile de YouTube și Facebook ale portalului ortodox Doxologia.ro. Mai multe detalii cu privire la programul și invitații evenimentului pot fi aflate de pe pagina de Facebook Iasi Byzantine Music Festival și de pe site-ul oficial www.ibmf.ro.
Vă invităm să urmăriți și:
(Foto) IBMF 2019 – Slujba privegherii la biserica Sf. Sava din Iași