Joi, 19 Mai 2022

Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează o nouă serie de întâlniri în cadrul proiectului „Cu dragoste pentru mame”. Proiectul este dedicat mamelor înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.

Zece mame care provin din județele Iași, Botoșani și Neamț se bucură de o zi dedicată doar lor, fiind invitate de alte zece mame gazdă. Lor le este dedicată o zi de duminică, ca semn de apreciere pentru efortul depus în educarea copiilor și pentru contribuția pe care o aduc în societate.

Dimineața începe cu participarea la Sfânta Liturghie, iar după rugăciune le sunt oferite diplome de apreciere, flori și unele daruri. Urmează un prânz, prilej de comunicare și încurajare între cele zece invitate și mamele gazde.

„Din mărturisirile lor, acesta este momentul cel mai emoționant de cele mai multe ori, atât pentru mamele invitate, cât și pentru mamele gazdă. Cu toate dramele și greutățile pe care le trăiesc, sunt încrezătoare, iar astfel rămân modele de jertfă, de curaj și chiar de asumare. Socializarea continuă cu vizitarea de obiective turistice, iar reacțiile lor oscilează între regret (pentru că este poate pentru prima oară când fac asta) și fascinație”, a transmis Ioana Dumitrașcu, coordonatorul Proiectului „Cu dragoste pentru mame”.

Întâlnirile „Cu dragoste pentru mame” se vor desfășura după următorul calendar:

  • 22 mai - la Parohia Sfântul Haralambie din Iași, întâlnire pentru mamele din județul Iași, eveniment organizat cu ajutorul studenților de la specializarea Comunicare și Relații Publice (Licență), Relații Publice și Publicitate (Master) de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice care desfășoară stagiul de practică în cadrul Departamentului Pro Vita;
  • 29 mai - la Parohia Sfânta Treime din Covasna, jud.Iași, ediție coordonată de Pr. Constantin Timofte, dedicată mamelor care locuiesc în oraș;
  • 5 iunie - la Parohia Sfântul Vasile din Iași, întâlnire organizată de Pr. Lucian Golinschi cu 10 mame care au copii cu dizabilități;
  • 19 iunie - la Parohia Dealu Mare, Protopopiat Dorohoi, se vor reuni mamele din județul Botoșani, cu sprijinul Pr. Ionuț Apetrei;
  • 3 iulie - la Biroul Pro Vita al Protopopiatului Piatra Neamț, Pr. Cosmin Tănăselea va organiza întâlnirea cu mamele din județul Neamț.

Mai multe informații despre proiectele Departamentului Pro Vita se găsesc pe pagina de facebook Pro Vita Iasi și pe site-ul provitaiasi.ro.