Centrul de Prevenție și Informare este una dintre direcțiile principale de activitate ale Departamentului Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, oferind instrumente de sprijin pentru tineri pe subiectele pro-viață.
Copiii și tinerii sunt încurajați să participe la o serie de activități, prin care să descopere ce le este folositor pentru viața și dezvoltarea lor, atât din punct de vedere fizic, dar, mai ales, spiritual. Profesorii, părinții și preoții sunt invitați să se implice pentru a-i ajuta primească răspunsuri la frământările lor și să rămână în siguranță în avalanșa de informații care îi copleșește zilnic prin diferite surse.
Din anul 2013, Pro Vita Iași a început campania „De ce?”, o sesiune de întrebări și răspunsuri, dedicată elevilor din județ, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, bazată pe drepturile constituționale naționale și europene. Până în 2019, peste 15.000 de elevi au participat la activitățile din cadrul acesteia.
În perioada 2015 - 2018 a fost desfășurat cursul „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului” dedicat profesorilor din județul Iași.
Pe lângă programele derulate în școli, au fost distribuite în mod constant materiale informative tipărite prin intermediul parohiilor sau a standurilor Pro Vita, cel mai important fiind cel amplasat în curtea Ansamblului Mitropolitan din Iași cu ocazia Hramului Cuvioasei Sfânta Parascheva.
Un alt instrument important este campania „Sănătoși, ne pregătim pentru viață”, dedicată copiilor din clasele V-XII, în care sunt abordate problemele ce definesc adolescența. Voluntarii și membrii echipei Pro Vita Iași încearcă, în cadrul unor întâlniri online sau în format fizic, să parcurgă alături de ei câteva subiecte importante vârstei lor: Prietenia, Dreptatea și respectul, Libertatea și responsabilitatea, Cum îmi găsesc echilibrul?, Cine sunt eu?, Familia, Afectivitatea și dragostea, Iubirea și romantismul, Căsătoria, viața de familie.
Pr. Stephen Holley de la Parohia „Sf. Haralambie” din Iași oferă consiliere premaritală tinerilor, susținându-i, astfel, cu sfaturi valoroase în drumul lor spre viața de familie. Pr. Stephen a fost diacon ortodox și consilier pe probleme maritale în SUA, iar în 2013 s-a mutat definitiv în România.
O atenție deosebită este acordată și copiilor din ciclul primar pentru care se desfășoară Ateliere de lectură. Poveștile sunt alese cu grijă tocmai pentru a accentua importanța valorilor precum bunătatea, prietenia, iubirea, familia.
O parte specială din activitatea Centrului o constituie campania „Dincolo de chip există o inimă”, având ca scop cultivarea unor atitudini de acceptare și integrare a copiilor cu dizabilităţi fizice și cu aspect fizic diferit. Prin intermediul acesteia, Carmen Achirei, mama Ioanei, o fetiță care s-a născut cu o malformație cranio-facială, încearcă să le explice copiilor că și cei care au aspectul feței mai neobișnuit doresc să aibă prieteni adevărați, să fie aleși într-o echipă şi să nu rămână ultimii pe băncuță.
Coordonator al Centrului de Prevenție și Informare este Pr. Dragoș Bălinișteanu și poate fi contactat pe adresa de e-mail dragos.balinisteanu@gmail.com sau la numărul de telefon +40 745 317 555.