Vineri, 7 Iulie 2023

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor organizează în zilele de 6, 11 și 13 iulie excursii pentru familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”. Excursiile sunt destinate familiilor cu peste 7 copii din județele Iași, Botoșani și Neamț, lipsite de concedii sau vacanțe. 

Peste 20 de familii se vor bucura de o zi de vacanță doar pentru ele, în câteva locații din județul Neamț, pe traseul: Iași/Botoșani/Piatra Neamț – Casa memorială „Ion Creangă” de la Humulești – Zimbrăria „Dragoș Vodă” – Poiana Nemțișor – Mănăstirea Neamț – Iași/Botoșani/Piatra Neamț. 

Programul zilei de vacanță cuprinde vizitarea obiectivelor turistice, activități recreative pentru copii și părinți, sesiuni de socializare și prânz în familie. 

Prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii Sfântul Stelian, sprijinim familiile numeroase prin diverse forme, de la susținerea la studii a copiilor, desfășurarea de activități de consiliere și suport pentru mame, oferirea ajutorului material specific, sprijin medical, dar și îmbunătățirea spațiului de locuit. Am observat, însă, că aceste familii, în multitudinea de griji cotidiene, nu reușesc să meargă în concedii sau vacanțe. De aceea, ne-am propus să le oferim câte o zi de vacanță doar pentru ele, în care să se bucure de locurile minunate ale Ținutului Neamțului, de câteva ore libere, dar și de socializare. Multe dintre aceste familii nu au avut ocazia să viziteze obiectivele turistice ale Moldovei sau să petreacă timpul alături de alte familii din programul nostru. Este și un prilej de a se cunoaște și de a socializa, în spiritul prieteniei și solidarității din marea familie Pro Vita, a declarat Florentina Tănase, coordonatorul proiectului. 

„Într-o lume egoistă, în care nimic nu e gratis și nimeni nu se gândește la aproapele, faptul că am fost invitați, ni s-a oferit această excursie mi-a redat speranța că mai există bine și frumos în lume. Mulțumim Pro Vita pentru că ne-ați primit în comunitatea aceasta sufletistă. Ne-ați oferit totul din belșug și cu bună rânduială, ne simțim onorați și recunoscători. O inițiativă grozavă, inspirațională și necesară pentru noi, cei cu mulți copii”, a transmis una dintre familii la finalul zilei. 

„Domnul Iisus Hristos, în nespusa Lui iubire de oameni, îmi pune piedică din alergarea mea către nicăieri. A nu știu câta oară… M-am trezit într-o excursie alături de copii, o banală excursie, așa cum mi-am imaginat-o inițial. Dar, iată că văd și părinți dedicați, jertfelnici, alături de care pot împărtăși valori comune ortodoxe. Minunat! A fost o zi specială, o experiență pentru zidirea voinței personale. Interesant a fost faptul că fiecare s-a prezentat și, în ciuda ușoarelor diferențe împărtășeam toți același ideal – dragoste pentru copii și dorința mântuirii. Le mulțumesc acestor copii, părinților pentru șansa pe care mi-au oferit-o – aceea de a mă simți un om, un tată, un soț normal. Organizatorilor le doresc să guste doar din bucuriile familiilor cu mulți copii, nu și din necazurile lor”, a mărturisit un alt părinte participant, tată a 7 copii.

Ca parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian”, Pro Vita Iași se desfășoară proiectul „Cu dragoste pentru mame”. De câteva ori pe an, în special începând cu lunile de primăvară, în zile de duminică, zece mame se bucură de o zi dedicată doar lor. Acestea sunt invitate în oraș de alte zece mame gazde, iar întâlnirile sunt organizate în colaborare cu parohiile din Iași, Botoșani și Neamț. Tot în cadrul aceluiași program, Pro Vita Iași susține la studii 100 de copii și tineri merituoși cu o bursă lunară de studiu în valoare de 300 de lei. Pe lângă bursă, le oferă daruri în zilele de naștere, desfășoară ateliere de dezvoltare personală, spirituală și vocațională, workshop-uri și școli de vară, acordă consiliere educațională și susținere suplimentară pentru cursuri și meditații. Anual se derulează și campania „Scrisori către Moș Crăciun” prin care sute de copii din familiile numeroase primesc darurile visate. 

Departamentul Pro Vita desfășoară din 2012 programul „Sfântul Stelian” prin care susține 203 familii cu mulți copii din județele Iași, Botoșani și Neamț.