Cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de anul acesta, la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, programul liturgic va fi unul special.
Duminică, 13 august 2017, de la ora 19:00, va fi scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu. În continuare se va oficia slujba Acatistului. Luni, 14 august 2017, de la ora 18:00, se va oficia Vecernia unită cu Litia, iar de la ora 20:00, se va sluji Taina Sfântului Maslu. De la ora 24:00, soborul slujitorilor va săvârşi Prohodul Maicii Domnului, la finalul căruia se va înconjura Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ cu lumânări aprinse. Marţi, 15 august, de la ora 8:00, se va oficia Agheasma mică, iar de la ora 9:00, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal. La ora 12:00 va avea loc agapa frăţească, iar la ora 20:00 va fi introdusă în biserica-monument icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. „Tradiţia cinstirii Maicii Domnului în mod deosebit la Hadâmbu se ţine de mai bine de două decenii. Aceasta deoarece mulţi pelerini din toată ţara au evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la care se roagă să mijlocească înaintea Tronului Preasfintei Treimi“, a remarcat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.