Joi, 6 Iulie 2023
Mihail Vrăjitoru

La Centrul „Sfântul Proroc Ilie” din Miclăușeni, județul Iași, are loc în perioada 4 - 14 iulie Atelierul pentru formarea tinerilor preoți, aflat la cea de-a 11-a ediție, la care participă aproximativ 20 de slujitori recent hirotoniți (2022-2023).

Joi dimineață s-a aflat alături de clerici Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul preoților aflați la Atelierul de pregătire, în biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Miclăușeni.

După săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, preoții proaspăt hirotoniți au luat parte la sesiunea de lucru „Ghid de administrație parohială”, formator fiind pr. Claudiu Constantin Gheorghiasa, consilier financiar în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Timp de 10 zile, părinții vor desfășura ateliere tematice și practice, vor participa la diferite sesiuni de prezentare, vor lucra pe studii de caz și se vor axa în mod deosebit pe pregătirea misionar-pastorală și spirituală a slujitorului în parohie.

Mai multe detalii despre atelierul de „Formare tineri preoți” ne-a dat pr. Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor:

Ne aflăm la Miclăușeni în primele două săptămâni ale lunii iulie pentru programul, care deja a devenit tradiție în Arhiepiscopia Iașilor, „Formare tineri preoți”. Un program pe care părintele Mitropolit Teofan îl are pentru cei recent hirotoniți în Arhiepiscopia Iașilor, numărând aici părinți care au numai câteva zile de la hirotonie, dar și unii dintre ei care au un an sau au trecut de un an de la hirotonie. Programul reprezintă o oportunitate pentru tinerii preoți de a veni, de a se întâlni, de a discuta și, mai cu seamă, de a clarifica lucrurile care pot fi împovărătoare pentru primele clipe de după hirotonie și primele clipe de pastorație, de la lucrurile administrative, financiare, până la lucrurile duhovnicești care apar în relația cu credincioșii. Astfel, formatorii, profesori sau specialiști în diferite zone ale pastorației bisericii vin aici pentru a exemplifica soluții, pentru a prezenta cazuri de bună practică și de a elimina din confuziile pe care le poate întâlni tânărul preot. De asemenea, formarea nu vine doar din partea profesorilor și specialiștilor invitați, vine și de la ei. Discutând unii cu alții despre probleme sau soluții, despre exemple de bună practică sau reușite în pastorație de până acum, pot dobândi soluții, pentru ca unii de la alții să poată învăța ce au de făcut sau ce pot să facă în pastorația lor.

„A fost o emoție faptul că ne-am adunat cu toții, și preoți cu mai multă experiență de viață și de preoție, care au fost hirotoniți mai devreme decât mine. Acest lucru a fost o oportunitate și este o oportunitate acest curs de formare și anume faptul că învățăm lucruri pe care nu le învățăm la facultate sau pe care nu le obținem de la alți preoți cu mai multă experiență și cred că este esențial și necesar acest atelier de formare pentru misiunea noastră de preot slujitor”, a mărturisit părintele Blaga Nicolas Mădălin, participant, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Procopie” Țibucanii de Jos.

„Acest curs de formare pentru preoții tineri are un progres în viața noastră și în activitatea noastră pe care o vom urma, în pastorația pe care o vom desfășura ca preoți în parohie. Această formare este necesară ca un îndrumar și mediator asupra vieții noastre ca preoți, ca slujitori, ca administratori și nu în ultimul rând, în fața lui Hristos, în cele ce ne-am asumat în Taina preoției”, a completat părintele Trofin Gheorghe Andrei, participant, de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Oțeleni.

Programul de pregătire a preoților tineri este organizat și implementat de Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Centrul de Formare Continuă al eparhiei.