Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Mare sau Săptămâna Pătimirilor, cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii noastre. Vă transmitem mai jos programul liturgic de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi din această perioadă, 17-24 aprilie 2022.
Săptămâna Pătimirilor Domnului se mai numește și Săptămâna Mare, „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă în Sâmbăta Mare, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru” (Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă).
Caracteristica esențială a acestei săptămâni o reprezintă Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.
Vă transmitem mai jos programul liturgic de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi din această perioadă, 17-24 aprilie 2022:
Săptămâna Sfintelor Pătimiri – slujbele Deniilor (începând de duminică, 17 aprilie, până vineri, 22 aprilie 2022):
- Slujbele Deniilor vor începe zilnic de la ora 18:00;
- Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, va fi săvârșită în interiorul Catedralei Mitropolitane. Rânduiala liturgică va începe la ora 7.30: Ceasurile, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (7.30-11.30);
- Slujba Vecerniei din Sfânta și Marea Vineri, 22 aprilie 2022, cu scoaterea Sfântului Epitaf (6:30–11:00), va fi oficiată în interiorul Catedralei Mitropolitane; De asemenea, Denia Prohodului Domnului va fi oficiată în interiorul Catedralei Mitropolitane (18.00-22.00);
- În intervalul orar 11:00 – 17:50, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf, în Catedrala Mitropolitană.
Sfânta și Marea Sâmbătă, 23 aprilie 2022:
- Sfânta Liturghie, 23 aprilie 2022, va fi săvârșită în interiorul Catedralei Mitropolitane. Rânduiala liturgică va începe la ora 7.00: Ceasurile, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (7.00-11.00).
Învierea Domnului – Sfintele Paști, 24 aprilie 2022:
- La ora 00:00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, preoților și diaconilor prezenți la Catedrala Mitropolitană, atât în interiorul, cât şi în exteriorul acesteia, pe treptele de la intrarea principală. Apoi, soborul slujitorilor va oferi Sfânta Lumină credincioșilor, pe culoarele special amenajate. Slujba Învierii va fi săvârșită în exteriorul Catedralei Mitropolitane;
- Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere) va fi oficiată duminică la ora 12:00, în interiorul Catedralei Mitropolitane. Conform rânduielii liturgice, Sfânta Evanghelie se va citi în mai multe limbi (română, greacă, ebraică, latină, germană, engleză şi franceză).
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor