În cadrul orei săptămânale de religie ortodoxă, la Liceul „Dimitrie Cantemir“ din Darabani, elevii şi profesorii s-au mobilizat şi au desfăşurat câteva activităţi filantropice pentru a întâmpina cum se cuvine Naşterea Domnului.
Prima activitate „Dar din dar se face rai“ s-a defăşurat miercuri, 21 decembrie 2016, în prima parte a zilei la Spitalul Orăşenesc Darabani, unde cadrele medicale şi pacienţii internaţi au fost colindaţi de elevii dărăbăneni, iar la final pacienţii au primit daruri din partea elevilor.
Activitatea a fost desfăşurată de clasa a XII-a H Industrie Alimentară, fiind coordonată de profesorul de religie Puşcaşu Ionuţ-Viorel.
A doua activitate „Iată, vin colindători“ s-a desfăşurat în a doua parte a zilei de miercuri la Şcoala „Episcop Partenie Ciopron“ din Păltiniş, unde preşcolarii şi elevii claselor primare au fost colindaţi şi li s-a prezentat un frumos dans popular românesc, la final cei mici primind daruri.
Activitatea a fost desfăşurată de clasa a XII-a H Industrie Alimentară şi clasa a VI-a, fiind coordonată de profesorii de religie Marcu Mia Corina şi Puşcaşu Ionuţ-Viorel.
A treia activitate „Dar din dar cu bucurie“ s-a desfăşurat joi, 22 decembrie 2016, la azilul de bătrâni din Dorohoi, unde a fost susţinut un frumos concert de colinde şi prezentat un dans popular românesc.
Activitatea a fost desfăşurată de clasele VI-XII, sub coordonarea profesorului de religie Marcu Mia Corina.
Dintre obiectivele activităţilor amintim: promovarea valorilor tradiţionale strămoşeşti, conştientizarea moştenirii culturale la nivel local, naţional şi a locului ei în lume, valorificarea elementelor de patrimoniu cultural.
Rezultatele aşteptate au fost următoarele: creşterea interesului elevilor pentru tradiţii, formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter la elevi, în concordanţă cu valorile tradiţionale, dezvoltarea sentimentelor de respect şi apreciere a valorilor tradiţionale.
Am fost primiţi foarte frumos, gazdele au fost ospitaliere, răsplătind grupul de colindători cu tradiţionalii colăcei, suc, mandarine, bomboane etc. Mulţumim tuturor persoanelor implicate în activităţi, elevi şi profesori, cât şi oamenilor de bine din Darabani, care ne-au oferit suport financiar pentru desfăşurarea activităţilor. Fie ca Hristos Cel născut în peşterea Betleemului să se nască şi în ieslea sufletului nostru. Sărbători cu pace alături de cei dragi. (Prof. Puşcaşu Ionuţ-Viorel)