Joi, 4 Aprilie 2019

Proiectul „Legea Noului Testament în fiecare casă” a fost implementat în Duminica a III-a din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci. Fiecare familie a primit un exemplar al Noului Testament cu Psalmii, din partea preotului paroh Amariei-Cosma Sorin.

Mai multe detalii despre proiectul „Legea Noului Testament în fiecare casă” ne-a oferit părintele Amariei-Cosma Sorin: „Gândul acesta de a împărţi Cuvântul lui Dumnezeu din Legea cea Nouă a fost unul mai vechi, dar cu ajutorul unor oameni de bine şi al nostru am reuşit să procurăm numărul necesar de exemplare al Noului Testament cu Psalmii pentru a acoperi întreaga parohie. Desigur, mă simt binecuvântat că am facut o bucurie mare în această Duminică închinată Sfintei Cruci enoriaşilor mei, care sunt foarte puţini la număr, dar cu un suflet atât de mare şi cu multă dragoste de cele sfinte. Ca o amintire sfântă pentru această zi, am făcut pe fiecare exemplar al Noului Testament o însemnare ca peste ani cei din familiile din sat să îşi aducă aminte cu bucurie de această frumoasă zi”.

Părintele Amariei-Cosma Sorin este şi profesor titular de religie în învăţământul preunivesitar de stat, la şcolile din comunele Dumbrava-Roşie, Dobreni şi Pângăraţi, din împrejurimile oraşului Piatra Neamţ. Parohia Homiceni este una misionară, fiind una dintre cele mai mici din Protopopiatul Piatra Neamţ. Este constituită din 35 de familii cu un număr de 65 de suflete, ce au construit o biserică nouă, sfinţită în anul 2013 de Înaltpreasfinţitul Teofan. Sfinţirea picturii noi şi a clopotniţei parohiale a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, în data de 23 octombrie 2016. (Pr. Viorel Crușitu - Parohia „Sfinții Ioachim și Ana” - Mărăței III)