Joi, 6 iunie, a fost săvârșită slujba de binecuvântare a Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din cadrul Protopopiatului Iași 2. Decizia de înființare a acestui centru vine pe fondul numărului ridicat de persoane din municipiul Iași, dependente de alcool, drogurui, jocuri de noroc sau alte adicții.
Centrul are ca scop împlinirea misiunii vindecătoare a Bisericii prin însoțirea omului în lupta cu patimile și neputințele proprii.
Ideea înființării acestui centru s-a născut văzând lucrarea frumoasă a părintelui inspector Iulian Negru, pe care o desfășoară în cadrul parohiei și în același timp văzând ce se întâmplă în jurul nostru, prezența a tot mai multe persoane care dezvoltă comportamente adictive. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și cu sprijinul părintelui inspector am dorit să înființăm acest Centru în cadrul Protopopiatului Iași 2 pentru a răspunde acestor nevoi, a declarat părintele protopop Marius-Daniel Profir.
Centrul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfânta Cuvioasă Parascheva” va veni în întâmpinarea persoanelor dependente identificate prin intermediul parohiilor de pe raza Protopopiatului Iași 2, prin servicii de consiliere individuală, terapie de grup, facilitarea accesului către grupuri suport, dar și prin campanii de prevenție dedicate tinerilor.
În primul rând, dăm slavă Preasfintei Treimi pentru deschiderea oficială a acestui Centru care este un loc unde oamenii să găsească tămduire la multele lor frământări, zbuciumuri și patimi pe care le au. Acestea ies la iveală în ultima vreme din ce în ce mai mult și din ce în ce mai grav. De aceea nădăjduim ca lucrătorii de aici, cu harul lui Dumnezeu, cu priceperea și cu competențele pe care le au să ajute cât mai mulți oameni să împlinească acest traseu de la pahar la Potir, pentru că aceasta este pe deplin lucrarea de recuperare, a transmis părintele inspector eparhial Iulian Negru.
Echipa centrului este alcătuită din: pr. Dragoș Bălinișteanu, director, consilier în adicții, Daniela Guralivu, responsabil pentru campanii de prevenție, consilier în adicții, Roxana Ștefania Vinca, responsabil pentru relația cu grupurile de suport, dependent în recuperare.
Suntem recunoscători Înaltpreasfințutului Părinte Mitropolit Teofan, părintelui protopop Daniel-Marius Profir și pr. inspector Iulian Negru pentru această șansă de a lucra în ogorul Bisericii, venind în întâmpinarea persoanelor care se luptă cu anumite neputințe și dependențe. Ne propunem să facem tot ceea ce ne stă în putință în primul rând pentru a ține departe tinerii de multitudinea adicțiilor foarte ispititoare din jurul lor, apoi, cu mila lui Dumnezeu ne punem la dispoziția celor care doresc să se vindece. Suntem binecuvântați sub ocrotirea Maicii Parascheva care face atât de multe minuni și nădăjduim că ea va mijloci pentru fiecare persoană care caută ajutorul, a spus părintele Dragoș Bălinișteanu, directorul Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
A fost lansată și o pagină de facebook – Centrul de Consiliere Adicții – „Sfânta Parascheva” Iași – prin care doritorii pot fi la curent cu activitatea Centrului, iar pe de altă parte pot găsi materiale utile despre principalele dependențe.
Cei ce doresc să acceseze serviciile de consiliere sau să afle mai multe informații pot face o programare la numărul de telefon 0784 226 557 (pr. Dragoș). Programul de relaționare cu publicul al Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfânta Cuvioasă Parascheva” este în fiecare zi de miercuri, intervalul 16:30 – 19:30 și joi, în intervalul 09:00 – 11:00, la sediul Protopopiatului Iași 2, str. Ion Neculce, nr. 36, Iași.