Duminică, 15 iulie 2018, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Iaslovăţ.
În Duminica a VII-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic), la biserica din Iaslovăţ, Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Părinte Damaschin Dorneanul, alături de protopopul de Rădăuţi, părintele Petru Lupăştean Barfă, şi împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Damaschin a explicat Evanghleia zilei, făcând referire la atotştiinţa şi atotputernicia lui Dumnezeu: „Am văzut în Sfânta Evanghelie a acestei zile că lui Dumnezeu i s-a făcut milă de trei oameni - doi orbi şi un mut - pe care i-a vindecat. Toate din lumea aceasta sunt de Dumnezeu rânduite. Dumneavoastră aţi venit pe lume pentru că Dumnezeu a vrut, pentru că Dumnezeu a binecuvântat cu binecuvântare şi milă cerească pe tatăl şi mama dumneavoastră. Aşa am venit cu toţii pe lume, din binecuvântarea lui Dumnezeu. Toate sunt în mâna lui Dumnezeu şi El poartă de grijă de făptura mâinilor sale. Dumnezeu nu este indiferent la viaţa noastră, Dumnezeu ne ştie pe fiecare încă din pântecele maicii noastre; ne ştie viaţa noastră cu bunele şi cu mai puţin bunele ei, ne ştie şi viitorul, toate sunt cu ştiinţa şi cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu”.
De asemenea, în cuvântul său, ierarhul i-a felicitat pe credincioşii din Iaslovăţ pentru că în ziua de duminică, în ziua Domnului, au ales să vină la sfânta biserică îmbrăcaţi în straie populare. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Ioan Eugen Ilincăi a fost hirotesit întru iconom stavrofor, apoi PS Damaschin Dorneanul a oficiat slujba de sfinţire a noului altar de vară şi a casei de prăznuire, care au fost ridicate cu sprijinul tuturor credincioşilor din parohie. (Constantin Agafiței)