În Duminica a XXIII-a după Rusalii, 22 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Marcu, Episcop de Kissumu și Kenia de Vest, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii ieșeni, dar și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, s-au rugat în această dimineață la Sfânta Liturghie săvârșită de Episcopul de Kissumu și Kenia de Vest, alături de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură referitor la Duminica a 23-a după Rusalii:
Mă bucur că mă aflu astăzi împreună cu dumneavoastră aici, cu binecuvântarea și cu îngăduința Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în acest frumos și istoric oraș al Iașilor și în această țară frumoasă, România. Am auzit astăzi pe părintele care a predicat pe marginea pericopei evanghelice în care ni se istorisește cum Hristos a scos demonii din acel om demonizat din ținutul Gadarenilor și înțelegem cât de mult Dumnezeu îl iubește pe om - lucrul mâinilor sale, pe care l-a făcut după chipul și după asemănarea sa. Într-o lume atât de fărâmițată, cu atâtea cunoștințe, cu atâtea păreri în politică și în toate domeniile, chiar și în viața noastră duhovnicească, vedem cât de mult viața duhovnicească ne ajută și influențează în bine întreaga noastră viață.
Omul, întotdeauna și dintotdeauna caută și continuă să Îl caute pe Dumnezeu. În această frumoasă țară în care trăiți cu frumoasele biserici, cu frumoasele icoane, cu frumoasele cântări bisericești, toate acestea vă ajută și vă înalță către Cer. Dumnezeiasca Liturghie să fie întotdeauna centrul vieții dumneavoastră. Vedem cu câtă evlavie veniți în biserici și participați la Sfintele Liturghii ca să luați de aici binecuvântarea lui Dumnezeu. Aici vă bucurați de o mare binecuvântare de a avea moaștele unei Mari Sfinte din Balcani, Sfânta Cuvioasa Parascheva. Să veniți întotdeauna cu multă evlavie aici și să vă închinați la sfintele moaște, iar eu sunt convins că tot ceea ce veți cere de la ea vă va împlini, dacă va fi spre folosul mântuirii dumneavostră.
Întrucât sunt, în continuare, numeroși pelerini care doresc să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, racla sfintei va fi scoasă din baldachin și așezată în mijlocul Catedralei pentru a facilita accesul acestora.