Vineri, 25 Februarie, voluntarii comunității Colegiului Sfântul Nicolae în prezența și cu binecuvântarea PS Nichifor Botoșăneanul, au săvârșit slujba de sfințire în noua locuință a familiei Stănescu-Cimpoi.
Această slujbă de sfințire a casei marchează astfel finalul proiectului „Împreună sub același acoperiș” care s-a desfășurat pe o perioadă de 10 luni și care a însumat aproximativ 26.000 de lei.
De-a lungul proiectului locuința familiei Stănescu-Cimpoi a fost renovată întru totul montându-se geamuri termopan și uși noi, s-au tencuit pereții, s-a construit o sobă, s-a reamenajat baia, s-au utilat camerele complet cu mobilă și toate cele trebuincioase, transformând noua locuință într-un adevărat cămin, un loc pe care poți să-l numești cu adevărat „casă”.
Pe lângă refacerea garsonierei s-a urmărit și reintegrarea lor pe plan social, psihologic și moral. Astfel, toată familia și-a ales un părinte duhovnicesc în persoana pr. Cristian Butnărașu, al cărui sprijin pe plan spiritual să fie nelipsit, s-a încercat găsirea unui loc de muncă pentru cei doi părinți ai familiei și totodată, au început demersurile de a readuce pe cei doi copii (Robert-11 ani și Roberta-3 ani) înapoi în sânul familiei, aceștia aflându-se în plasament provizoriu din cauza condițiilor precare.
În cadrul sfintei slujbe, PS Nichifor Botoșăneanul, căruia voluntarii CSN îi mulțumesc pentru toată îndrumarea în demararea acestei activități, a subliniat că din moment ce și casa exterioară este frumoasă cu atât mai mult și beneficiarii direcți ai proiectului trebuie să își lumineze și să își pregătească cămara sufletească pentru a-L primi pe Mirele Hristos.
Deosebite mulțumiri se aduc persoanelor care au ajutat, fără de care acțiunea nu ar fi putut fi posibilă: Viciaga Nicolae Traian (sponsor și cel care s-a ocupat cu renovarea locuinței, având o echipă de muncitori), Stratulă Florin (sponsor principal), Stavrof. Teofana Scântei de la Mănăstirea Vorona, Arhim. Teodosie Pleșca (Măn. Zosin), Protos. Elisei Nedescu (Măn. Sf. Trei Ierarhi din Iași), Arhim. Petroniu Marin (Măn. Pângărați), pr. Nicolae Cărăușu (parohia Stăuceni), pr. Partenie Apostoaie (Vovidenia-Botoșani), Pr. Bogdan Țifrea (Biserica Banu Iași).
Slavă lui Dumnezeu pentru finalizarea acestui proiect și nădăjduim că acolo unde ne-am oprit noi va continua Dumnezeu!