Miercuri, 2 Iunie 2021
Flavius Popa

Marți, 1 iunie 2021, când Biserica noastră l-a cinstit pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful,  Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Mănăstirii Paltin din localitatea Petru-Vodă.

Obștea monahală de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă a îmbrăcat marți haine de sărbătoare – paraclisul mănăstirii de maici și-a cinstit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletul părintelui duhovnic Justin Pârvu, ctitorul așezământului monahal. Dimpreună cu Părintele Episcop au mai slujit clerici din țară și din Basarabia.

În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Iustin Martirul și Filosoful: „Suntem chemați în mod deosebit să ne plecăm și să luăm aminte la viața Sfântului Iustin, viața pecetluită cu sânge fiindcă a murit ca mucenic pentru Hristos. În viața Sfântului Iustin Martirul și Filosoful găsim apologia sa scrisă către guvernator, în care vorbește doar de Sfânta Liturghie, de bucuria și nădejdea pe care creștinii o iau din Sfânta Liturghie, arătând că ceea ce fac creștinii ar fi de râvnit să facă toată lumea, aducând în lume, prin Sfânta Liturghie, pe Domnul Hristos și împărtășindu-se cu Domnul prin Trupul și Sângele Lui. Această mărturie pe care o avem din primele secole este foarte prețioasă. Dacă o citim, vom vedea că este o scriere echilibrată, dătătoare de nădejde și de pace. Liturghia descrisă în amănunt este Liturghia pe care noi înșine o trăim și înțelegem că ducem mai departe o moștenire pe care sfinții ne-au lăsat-o. Liturghia pe care o moștenim este o putere pe care Dumnezeu o transmite nouă în timp, ca noi să avem bucuria și puterea pe care sfinții au avut-o”.  

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre părintele Justin Pârvu, ctitorul mănăstirilor de la Petru Vodă: „Iată în mod firesc, în acest paraclis este pomenit atât de des părintele Justin în numele căruia, poate, s-a și dat ca sfânt protector, «Sfântul Iustin Martirul și Filosoful», pentru că și el și-a lărgit inima să poată să poarte mai mult din suferința celorlalți. Pentru aceasta i-au fost alături și l-au cinstit călugări și mireni deopotrivă, pentru aceasta a rămas în viața multora ca un reper de urmat, ca o lumină a unui om ce s-a dăruit pe sine pentru Hristos. Să urmăm și noi această cale, dăruindu-ne și căutând mai mult la folosul celorlalți și netemându-ne în niciun fel de crizele acestei lumi”.

În cadrul Sfintei Liturghii, copiii de la Școala Gimnazială „Justin Pârvu” din Petru-Vodă, coordonați de doamna preoteasă Elena Iețcu, au interpretat câteva cântece religioase și patriotice, și au primit daruri din partea mănăstirii, cu sprijinul Fundației „Justin Pârvu” .  La final, clericii au oficiat slujba parastasului pentru părintele duhovnic Justin.