Luni, 23 Mai 2022
Andreea Ciobotariu

Sâmbătă, 21 mai 2022, când Biserica Ortodoxă i-a sărbătorit pe „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Parohia Săcărești din județul Iași și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Credincioșii din Săcărești, precum și cei din zona orașului Târgu Frumos, au participat sâmbătă dimineața la hramul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate. Slujba a fost săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, pr. paroh Cosmin Brînză și pr. Bogdan Ionuț Balmuș, de la Parohia „Sfintii Arhangheli Mihail și Gavril” Ceplenița, Protopopiatul Hârlău, au primit rangul de inconom stavrofor. De asemenea, a fost oficiată și slujba de sfințire a casei praznicale, edificiu ridicat în perioada 2014-2022.