Vineri, 29 Noiembrie 2024
Mihail Vrăjitoru

La Penitenciarul Iași, a avut loc un eveniment solemn dedicat memoriei celor care au adormit în lagăre și în închisori. În spațiul administrativ al instituției a fost ridicată o troiță, care a fost sfințită în cadrul unei slujbe oficiate de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți.

Evenimentul a avut o semnificație aparte, reprezentând un moment de reculegere și de cinstire a memoriei celor care au adormit în lagăre și în închisori.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a subliniat în cuvântul său că semnul Crucii este o mărturie a prezenței lui Dumnezeu:

Semnul Crucii rămâne un semn al prezenței lui Dumnezeu în istorie, un semn al puterii jertfei, un semn că, dincolo de Cruce, Dumnezeu lucrează în lume și în istorie, până la capătul ei. Oricât de mult ar îngădui Dumnezeu lucrarea răului în lume – a minciunii, a nedreptății – există un timp în care toată jertfa și toată lucrarea își găsesc făgașul lor, iar adevărul rămâne biruitor. Domnul s-a mărturisit a fi „Calea, Adevărul și Viața”, iar atunci când omul prețuiește adevărul și iubirea care lucrează în numele Domnului, înțelege și puterea jertfei. Tot astfel, înțelege că nedreptatea și minciuna, chiar dacă au un timp în această lume, nu rămân biruitoare. Biruitoare rămâne încredințarea și împreuna-lucrarea cu Domnul.

De aceea, Crucea nu este doar o mărturie a răstignirii, ci și un semn al prezenței lui Dumnezeu. Așa cum o biserică într-o comunitate devine semn al prezenței lui Dumnezeu în acea comunitate, tot astfel și Crucea. Ori de câte ori ne închinăm Sfintei Cruci, ori de câte ori, cu credință, o așezăm în mijlocul nostru, cu gândul de a fi părtași la împreuna-lucrare cu Domnul, ne întărim în această lucrare și în această credință. Domnul cunoaște gândul cu care ne apropiem de El, gândul cu care ne apropiem de ceilalți, iar toate lucrările noastre ne apropie de El în măsura în care, față de ceilalți oameni, învățăm să fim asemenea Domnului: în adevăr, cu dragoste și bunăvoință, până la capăt.

La ceremonie au luat parte angajați ai Administrației Penitenciarului Iași, care au fost impresionați de atmosfera de profund respect și recunoștință creată în jurul acestui moment comemorativ.

Noua troiță reprezintă nu doar un simbol al credinței și al speranței, ci și un semn al recunoașterii celor care au trecut la Domnul. Ridicarea și sfințirea acesteia sunt un act de cinstire a memoriei colective și de reafirmare a valorilor umane și spirituale.

Penitenciarul Iași continuă să sprijine astfel de inițiative, contribuind la păstrarea memoriei istorice și la consolidarea unor repere morale și spirituale pentru angajați, dar și pentru persoanele private de libertate.