Joi, 18 Iunie 2020
Tudorel Rusu

Zi deosebită pentru credincioșii județului Suceava, unde în Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților (14 iunie 2020), Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a resfințit biserica Mănăstirii Humor, în urma finalizării unui amplu proces de restaurare.

Sfințirea sfântului altar al Mănăstirii Humor s-a făcut în prezența a sute de credincioși, veniți din localitate și din împrejurimi, care au respectat cu strictețe dispozițiile de distanțare fizică din curtea așezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Damaschin alături de un sobor de preoți și diaconi, pe o scenă special amenajată în incinta mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi seminariști.

„Să-I mulțumim lui Dumnezeu că toată viața noastră El încă ne așteaptă ca să ne facem din nou sfinți, să ne curățim sufletul, să ne sfințim inimile și să-L bucurăm pe El, Tatăl nostru, să-L bucurăm pe El, Dumnezeul nostru, să-L bucurăm pe El, Mântuitorul, Doctorul și Vindecătorul sufletelor noastre. Fie numele Lui binecuvântat! Fie Dumnezeu Cel care să cârmuiască viețile noastre, fie Dumnezeu Cel către care să alergăm, căci într-altă parte, de cele mai multe ori alergăm cam degeaba. Un om te ajută azi, iar mâine te poate uita, dar la Dumnezeu când te duci, niciodată nu te lasă fără un răspuns bun. Acest răspuns bun să-l primească toți ctitorii Mănăstirii Humor dintru început și până acum, acest răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată să-l primiți fiecare dintre dumneavoastră, care ați fost în această zi la prima slujbă de sfințire din această grea perioadă prin care trecem. A fost o sfințire în timp de pandemie. Să primească Dumnezeu jerfa ctitorilor și răspuns bun să aflați dumneavoastră pentru fiecare dar pe care l-ați adus aici, pentru fiecare rugăciune pe care ați făcut-o, pentru tot ceea ce faceți pentru sfintele lui Dumnezeu biserici”, a spus în cuvântul de învățătură PS Părinte Episcop Damaschin.

„În această zi, i-am dobândit, încă o dată, în modul oficial, pe toți sfinții, Soborul Sfinților, ocrotitorii noștri - al doilea hram al mănăstirii. Sigur că se putea și altfel, în alte condiții, dar îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fost. Am dorit din toată inima să nu ne lipsim de ultima binecuvântare dată de Înaltpreasfințitul nostru Pimen și, prin soborul sfinților lui Dumnezeu, am simțit această binecuvântare”, a subliniat și stavrofora Parascheva Sorohan, stareța mănăstirii.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârșit un Trisaghion întru pomenirea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen Suceveanul, trecut la cele veșnice în data de 20 mai 2020.

Mănăstirea Humor se află așezată în satul din comuna omonimă și a fost înălțată în 1530, de marele logofăt Toader Bubuiog. Aici se păstrează Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit mănăstirii de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în care se află primul portret laic al Domnitorului. În anul 1993, UNESCO include Mănăstirea Humor pe lista patrimoniului cultural mondial, în Grupul bisericilor pictate din Nordul Moldovei.

GALERIE FOTO completă de la slujba de resfințire, aici: https://doxologia.ro/foto/foto-biserica-manastirii-humor-fost-resfintita