Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-au rugat miercuri împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Capela „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a instituției de învățământ superioare.
PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit ieri Sfânta Liturghie în Capela „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Alături de ierarh a slujit părintele lector Roger Coresciuc, titularul Catedrei de Omiletică și Catehetică, precum și preoți consilieri din cadrul Centrului eparhial de la Roman.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a subliniat cât de importantă este împărtășirea cu Sfintele Taine:
Spunem în cadrul Sfintei Liturghii cuvintele «Hristos în mijlocul nostru» și «Este și va fi». Plinătatea Liturghiei este și trebuie să tindă spre aceasta, ca toți cei prezenți în biserică, pe cât le este cu putință, să se pregătească spre a se împărtăși. Sfânta Împărtășanie este pomenirea și mărturisirea noului legământ; așa cum mielul se jertfea de Paștele iudaic, spre pomenirea minunii din Egipt, tot la fel astăzi, când săvârșim Liturghia, pomenim pătimirile Domnului și înțelegem că acesta este semnul legământului celui nou. Mielul de Paști, când se jertfea, trebuia să fie consumat în aceeași zi de întreaga familie. Când familia era mai puțin numeroasă sau nevoiașă, se adunau două-trei familii și aduceau această jertfă și consumau întregul miel, miel care a fost o preînchipuire până în amănunt al jertfei euharistice. Nu întâmplător, prima minune pe care o face Domnul Hristos este cea de la Cana Galileii, când preschimbă apa în vin. Altădată Moise, inspirat de Dumnezeu, ca semn al minunilor și al descoperirilor lui Dumnezeu în fața lui Faraon, preschimbă apa în sânge, iar egiptenii nu o puteau bea și se topeau de sete pentru că nu era sânge spre viață, ci semn al pedepsei lui Dumnezeu. Domnul Hristos preschimbă în prima Lui minune apa în vin, pentru ca la Cina cea de Taină să preschimbe vinul în sânge. Avem iarăși apa care se transformă, în sfârșit, în sânge, dar nu mai este un sânge spre pedeapsă, nu este un sânge spre moarte, ci un sânge spre viață, un sânge care ni se dă pentru ca Hristos să trăiască în noi, pentru ca Hristos cel Înviat să vieze în noi.
La finalul slujbei, părinții consilieri de la Centrul Eparhial Roman au avut o întâlnire cu studenții din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.