Miercuri, 7 octombrie 2020, părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului Comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a anunţat că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în data de 8 octombrie.
„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis părintele Constantin Sturzu.
Anunţul a fost făcut în contextul noilor hotărâri ale Comitetului Național pentru Situaţii de Urgenţă prin care se interzice prezenţa pelerinilor care nu au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi.
Ieri, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor a emis un comunicat de presă în care a subliniat faptul că „nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.”
Citiți comunicatul integral, aici: Grija pentru trup, nu cu prețul neglijării sufletului | Comunicat de presă