La Cireşoaia a avut loc ieri o impresionantă manifestare menită a reaminti jertfa ostaşilor români din anul 1917. Cu acest prilej, monumentul eroilor a fost sfinţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi un sobor de preoţi.
Marţi, 12 septembrie, într-un moment ce conturează împlinirea a 100 de ani de la Prima conflagraţie Mondială, pe Colina Cireşoaia, s-au adunat ierarhi, preoţi, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, comandanţi ai Unităţilor militare din Bacău şi Iaşi, autorităţi centrale, judeţene şi locale, pentru a comemora ostaşii români care au udat cu propriul sânge pământul binecuvântat al ţării, luptând eroic pentru dezrobire şi libertate. Totodată, dorind a păstra vie memoria şi faptele de glorie ale înaintaşilor, la centenarul jertfei eroice de pe dealul Cireşoaei, plătit cu viaţa de eroii Regimentului 15 Infanterie, ostaşii români din Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” au înălţat, pe acel loc, o troiţă, realizată de sculptorul Cornel Solomon, asemănătoare aceleia din Copoul ieșean din faţa Palatului Oştirii din Iaşi.
După ceremonialul militar specific, monumentul eroilor a fost sfinţit de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Mitropolit Teofan a arătat importanţa implicării, atunci şi acum, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti. „Cu evlavie sfântă, ne plecăm genunchii în ţărâna ce odihneşte, apără şi păzeşte osemenintele celor care acum 100 de ani, aici, s-au înălţat la cer apărând pământul de jos. Au fost, deopotrivă, timpuri de glorie şi timpuri de durere. Ne-am urcat pe culmi, în acele timpuri, pe care nu le-am atins de multă vreme. Și în acei ani, părinţii noştri simţeau că totul este pierdut. Dar atunci, au fost oameni care au ştiu să ia decizii la momentul oportun şi oameni care au ştiu să îndeplinească aceste decizii. Acele clipe au fost trăite în modul cel mai dureros de către cei care şi-au vărsat sângele şi şi-au dat viaţa. De aceea, această cruce şi prezenţa voastră arată, după o sută de ani, gratitudinea naţiunii române pentru tot ce a fost adânc, înălţător şi frumos în acele momente. Se cuvine acum să vă mulţumim dumneavoastră şi celor care au luat această iniţiativă ca astăzi să fim aici. Dumnezeu să ne dăruiască aceeaşi determinare pentru apărare țării pe alte coordonate, însă cu aceeaşi demintate, jertfă şi credinţă”, a declarat, în cuvântul său, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a mulţumit tuturor celor care au luat parte şi s-au implicat în organizarea acestui eveniment. „Vă mulţumim că aţi venit în munţii aceştia, unde altădată strămoşii noştri s-au jertfit pentru neam şi pentru ţară. Am înţeles încă o dată că poporul român este un popor de sfinţi şi de eroi. Aşa că, pomenindu-i, înseamnă a adăuga cărămida rânduită nouă de Providenţă la edificiul spiritual al înaintaşilor noştri. Să le facă Dumnezeu parte de Raiul cel veşnic şi să-i pomenească cu drepţii şi cu martirii neamului românesc”, a menţionat chriarhul Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Evenimentul de astăzi a continuat apoi cu un omagiu adus eroilor Regimentului 15 Infanterie. (Pr. Constantin Gherasim)