Duminică, 9 iulie, a fost ultima zi din cadrul Festivalului - Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu” - Ediția a V-a.
Duminică, 9 iulie, de la ora 10.00, în cadrul evenimentului „Iaşul Scenă” au avut loc șapte mini-concerte simultane în diferite zone ale Iaşului:
- Corul de copii Radio a mers la Căminul de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”;
- Corul spaniol „Voces para la convivencia” a susținut un recital la Căminul de bătrâni „Sfânta Parascheva”;
- Corul liceului din Cernăuţi a concertat la Biserica Sfânta Mahramă a Domnului din Iaşi;
- Corul Universităţii din Cernăuţi a susţinut un recital la Biserica Sfântul Vasile din Iaşi;
- Corul Preludiu a concertat la Biserica Sfinții Apostoli Petru si Pavel - Moara de Vânt;
- Corul spaniol „Voces para la convivencia” a concertat la Biserica Sfântul Lazăr;
- Corul Copilăria din Republica Populară Chineză a concertat în Biserica Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Iaşi.
La ora 16.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi a avut loc o recepție la care au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, reprezentanţi ai statelor Israel şi Grecia, membrii comisiilor de jurizare a Concursului Coral, personalități din domeniul artei corale şi dirijorii corurilor participante la Festivalul Concurs Coral Internaţional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediţia a V-a.
Au luat cuvântul: dna Daniela Doroşincă – directorul festivalului, dl Mihai Chirica – primarul Municipiului Iaşi, Dna Tamar Samash - Ambasador al Statului Israel în România, Dna. Dr. Lector Angeliki Mouzakiti - Delegat al Ambasadei Greciei în România, Dl Maricel Popa – Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dna Anna Ungureanu – dirijor al Corului Naţional de cameră Madrigal, dl Alexandru Zănoagă – consilier şi delegat al Prefectului Judeţului Iaşi şi dl Nicolae Gâscă – preşedintele Comisiei de jurizare.
În cadrul recepţiei s-au amintit activităţile derulate şi schimbul de experienţă împărtăşit de participanţi şi experţi în muzica corală.
Gala Festivalului - Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu” - Ediția a V-a a fost organizată pe 9 iulie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Evenimentul a fost transmis în direct de către TVR Iaşi şi TVR+ şi pe site-ul Asociaţiei Iubire şi Incredere.
Gazdele evenimentului au fost Daniela Doroşincă (director festival) şi Horia Gumeni (TVR Iaşi). Au concertat corurile câștigătoare ale secțiunilor din cadrul COncursului Coral - Corul Mini Angeli-România (Secţiunea Canus Mundi), Corul Copilăriei-Republica Populară Chineză (Secţiunea Cantus Mundi), Corul Universităţii din Cernăuţi-Ucraina (Secţiunea universităţi de muzică), Corul Liceului de Artă din Cernăuţi – Ucraina (Secţiunea licee cu profil muzical); invitaţi speciali corul Armonia, corul de copii Radio, corul Preludiu, corul Voces para la Convivencia, Spania, Corul Chivotul, monahul Meletius Shattahi.
Au luat cuvântul: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Primarul Municipiului Iaşi – Dl Mihai Chirica, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi – dl Maricel Popa, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - dna Anna Ungureanu (care a și dirijat corurile reunite de copii care au câștigat Secțiunea Cantus Mundi, cărora li s-a adăugat Corul Musica Viva al Asociației Iubire şi Încredere), delegatul Prefectului Judeţului Iaşi - dl Alexandru Zănoagă, ambasadoarea Statului Israel în România – dna Tamar Samash, Delegatul Ambasadei Greciei în România - Dna. Angeliki Mouzakiti, Prof. Univ. Dr. Mihaiela Ivancea, preşedintele juriului – Dl Nicolae Gâscă, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Iașilor – Dl. Cătălin Jeckel şi alţii.