Comunitatea Grădiniței „Varlaam Mitropolitul” din Iași celebrează în această perioadă „Săptămâna Românească”. Educatorii și-au propus să reconstituie o parte din viața satului tradițional prin intermediul proiectului „Tradiții și obiceiuri românești”, iar timp de cinci zile, comunitatea „Varlaam” dorește să transmită imaginea vremurilor din străbuni, prin portul popular și îndeletnicirile practicate la șezătoare. Joi, 28 noiembrie 2019, copiii de la grădiniță s-au adunat într-o horă pentru a celebra zilele naționale: sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și 1 Decembrie – Ziua națională a României.
Mai multe detalii cu privire la „Săptămâna Românească” ne-a oferit Corina Balaban, profesor de limba engleză la Grădinița „Varlaam”: „Săptămâna aceasta am încercat să reconstituim viața satului de altădată, cu tradițiile și obiceiurile specifice, iar în fiecare zi am încercat să readucem în cotidian o bucățică din vremea strămoșilor noștri. Luni, copiii au aflat mai multe informații despre ceea ce făceau străbunii lor, despre cum lucrau la războiul de țesut, marți au creat tricouri speciale cu tricolorul României, pe care le vor purta vineri când vom merge la Teatrul «Luceafărul», miercuri au fost îndrumați să facă măști populare, așa cum le confecționau bunicii noștri iar joi, îmbrăcați în costum popular, copiii au cântat, au fredonat cântece tradiționale românești. M-am bucurat tare mult să văd că zilele acestea, cei mici m-au rugat de foarte multe ori să le pun Imnul României, ceea ce înseamnă că tradiția este vie iar copiii au încă spiritul românesc pe care noi încercăm să-l insuflăm. Sperăm că a fost o săptămână cu folos pentru ei, că în continuare își vor iubi țara și mi-ar plăcea ca tradițiile noastre să meargă mai departe prin intermediul lor”.
Grădinița „Varlaam Mitropolitul” îi pregătește pe copii pentru a răspunde provocărilor societății moderne, încurajându-i să învețe permanent și ajutându-i să-și dezvolte competențe de viață. Se adresează familiilor care doresc sa fie în parteneriat conștient și activ cu Biserica și cu Grădinița, pentru formarea copiilor într-un spirit viu ortodox, într-un mediu în care se simt ocrotiți, înconjurați de atenție și afecțiune și în care sunt încurajați să descopere bucuria jocului și a cunoașterii.