În Vinerea Luminată, când Biserica noastră sărbătorește Izvorul Tămăduirii, obștea Mănăstirii Zosin din Botoșani și-a celebrat hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți din întreaga eparhie. La final, potrivit rânduielilor din Săptămâna Luminată, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a apei.
Sute de botoșăneni au adus și în acest an cinstire Maicii Domnului, participând la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Zosin. Alături de Părintele Mitropolit au mai slujit părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, părintele arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarh de Botoșani, părintele arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț, părintele arhim. Calinic Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula, părintele arhim. Nectarie Voroneanu, starețul Mănăstirii Șoldana din județul Iași, dar și părintele arhim. Teodosie Pleșca, starețul așezământului monahal de la Zosin.
În predica rostită astăzi, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat faptul că Maica Domnului este cea care se roagă fără încetare lui Dumnezeu:
Maica Domnului se află în continuă stare de rugăciune către Fiul ei și Dumnezeu, pentru cei care în lume îndrăznesc să ridice ochii, mâinile, inima și sufletul la Dumnezeu – Omul, Fiul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunea trăită atât de adânc de Fecioara Maria este cea care echilibrează sufletul, care îndumnezeiește mintea, care curăță sufletul omului pentru a înțelege ceea se întâmplă în viața lui și în viața lumii. Rugăciunea, după chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, luminează mintea, încălzește inima și dă curaj în încercări.
La final, după cuvântul de mulțumire adresat de părintele stareț către sobor și credincioși, acesta i-a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, în semn de recunoștință, un coș cu ouă încondeiate.
Conform tradiției, la sfârșitul Sfintei Liturghii, clericii au mers în procesiune până la troița de piatră din fața bisericii, unde au săvârșit „Rânduiala pentru Aghiasma mică ce se face după Paşti în toată Săptămâna cea Luminată până la Duminica Tomii”. La final, cei prezenți au primit apă sfințită și au fost binecuvântați de către Părintele Mitropolit.
Sărbătoarea ne amintește de o minune săvârșită de Maica Domnului
În fiecare an, în Vinerea Săptămânii Luminate, calendarul Bisericii noastre amintește de un izvor tămăduitor din preajma Constantinopolului, apărut în chip minunat şi ocrotit de Maica Domnului. Izvorul Tămăduirilor a fost descoperit de împăratul Leon cel Mare în apropierea zidurilor capitalei Imperiului Bizantin, pe la jumătatea secolului al V-lea. Maica Domnului a binecuvântat acel izvor şi prin mijlocirea ei, orbul întâlnit de împărat a fost vindecat. Acest izvor se află în Constantinopol și dăinuie până în zilele noastre, la mănăstirea ortodoxă din cartierul Balukli.
Tot astăzi, Părintele Mitropolit a participat la inaugurarea „Drumului Mănăstirilor”
În această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a binecuvântat noul drum realizat de autorități, ce leagă Mănăstirea Vorona de Mănăstirea Coșula. Cu o lungime 12,7 kilometri, șoseaua facilitează accesul și către Mănăstirea Sihăstria Voronei, iar datorită acestui fapt, DJ 208 H Vorona – Oneaga – Pădureni a fost numit „Drumul Mănăstirilor”.
Potrivit Consiliului Județean Botoșani, acest tronson are o importanță foarte mare pentru regiune, fiind un vector de dezvoltare a turismului în zonă. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean.
De mâine, orașul Botoșani îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 22 aprilie, botoșănenii sunt așteptați să participe la Pelerinajul Învierii, organizat de către Protopopiatul Botoșani. La eveniment vor fi prezenți și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care vor oficia începând cu ora 16.30 slujba Vecerniei. Procesiunea va debuta la Biserica „Sfântul Gheorghe” de la ora 18.00 și va continua pe traseul str. Ion Pilat – str. „Calea Națională” – str. „1 Decembrie” – Centrul vechi – Biserica „Sfântul Gheorghe”.
Duminică, 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul orașului, Părintele Mitropolit Teofan va săvârși resfințirea locașului de cult din Botoșani, închinat Purtătorului de Biruință, ridicat în anul 1551 de către doamna Elena Rareș, soția domnitorului Petru Rareș.
Vă invităm să accesați și: