Astăzi, 7 mai 2021, în ziua în care Biserica amintește de Izvorul Tămăduirii apărut în mod miraculos în Constantinopol, Mănăstirea Sângeap-Basaraba din județul Iași și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a credincioșilor veniți din întreaga regiune.
În această dimineață, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în altarul de vară aflat în curtea așezământului monahal. Având în vedere perioada în care societatea se află, credincioșii din zona Hârlăului au luat parte la sfintele slujbe respectând măsurile recomandate de autorități. Pentru a veni în sprijinul lor, voluntarii Mănăstirii Sângeap-Basaraba le-au oferit celor prezenți măști și dezinfectant, iar la sfârșit, credincioșii au primit apă sfințită și anafură.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele arhimandrit Gavriil Alexa, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, părintele arhimandrit Vichentie Amariei, starețul mănăstirii nemțene Secu, părintele Victor Pâslariu, protopop de Hârlău, părintele Claudiu Gheorghiasa, consilierul Sectorului financiar al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov, dar și clerici din Ploiești și din zona județului Iași. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către un grup de studenți teologi.
„Alergăm la medic și alergăm la Dumnezeu”
După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a afirmat că iubirea îl ajută pe om să-și păstreze sănătatea: „Izvorul Tămăduirii este un loc binecuvântat, aflat lângă cetatea cea sfântă a Constantinopolului, este un loc de vindecare și este un loc al prezenței Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prin minunate acte tămăduitoare. În vremea noastră vorbim despre boală, despre vindecare, despre suferință, despre doctori, despre medicamente, și e bine să luăm aminte la toate aceste realități care sunt constante ale vieții noastre. Se cuvine să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur. Această grijă o arătăm în două feluri: alergăm la medic și alergăm la Dumnezeu. «Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul», mărturisește înțelepciunea Vechiului Testament. Noi vorbim despre Dumnezeu, Tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre, despre Maica Domnului ca izvor de tămăduiri, despre Biserică – spital duhovnicesc în care se împlinește o terapie binecuvântată. Vorbim despre sfinți ca doctori și vindecători fără de arginți, vorbim de viața creștină ca loc în care omul luptă împotriva bolilor trupești și mai ales sufletești, căutând vindecare. Într-adevăr, viața omului în Biserică este un act de tămăduire, pentru că păcatul este rană iar virtutea este tămăduire. Îndepărtarea de Dumnezeu este cea mai mare boală, iar apropierea de Dumnezeu este cel mai mare bine. Neiubirea este cea mai cruntă molimă, pe când iubirea îl ajută pe om să-și păstreze sănătatea. Mândria, trufia, orgoliile sunt de asemenea cele mai grele boli, pe când smerenia îl ajută pe om să poarte crucea suferinței”.
Conform tradiției, după citirea rugăciunii amvonului, IPS Teofan a săvârșit „Rânduiala pentru Agheasma mică care se face după Paşti în toată Săptămâna cea Luminată până la Duminica Tomii”. La final, cei prezenți au fost binecuvântați cu apă sfințită de către Părintele Mitropolit.
Sărbătoarea de astăzi ne amintește de o minune săvârșită de Maica Domnului, prin apa unui izvor
În fiecare an, în Vinerea Săptămânii Luminate, calendarul Bisericii noastre amintește de izvorul tămăduitor din preajma Constantinopolului, apărut în chip minunat şi ocrotit de Maica Domnului. Izvorul Tămăduirilor a fost descoperit de împăratul Leon cel Mare în apropierea zidurilor capitalei Imperiului Bizantin, pe la jumătatea secolului al V-lea. Maica Domnului a binecuvântat acel izvor şi prin mijlocirea ei, orbul întâlnit de împărat a fost vindecat. Acest izvor dăinuie până astăzi în Constantinopol, la mănăstirea ortodoxă din cartierul Balukli.
Mănăstirea Sângeap-Basaraba, scurt istoric
Începuturile acestui aşezământ monahal nu se cunosc cu exactitate. Tradiţia locală aminteşte de Petru I Mușat care ar fi făcut o biserică din lemn. Viaţa înfloritoare a mănăstirii avea să se încheie în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când așezământul monahal a fost părăsit. În anul 1864, sfântul lăcaș al mănăstirii este transformat în biserică de mir pentru locuitorii satului Sângeap. În anul 1997, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat şi a aprobat reînfiinţarea mănăstirii ca schit de călugări, iar în data de 20 iunie 1998, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Schitul Sângeap a fost transformat în mănăstire, primind titulatura Mănăstirea Sângeap-Basaraba. Pe lângă pitorescul pădurii şi al poienilor, Bunul Dumnezeu a dăruit mănăstirii şi un izvor de apă bogată în magneziu, folositoare sănătăţii. Lucrările la biserica de zid, realizată în stilul ștefanian, având hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Schimbarea la Faţă”, sunt în plină desfășurare.