Conform tradiţiei ultimilor ani, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În continuare, ierarhul a oficiat Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia a citit din faţa uşilor împărăteşti cele şapte rugăciuni speciale, de invocare a Sfintei Treimi, care amintesc de de cele șapte daruri ale Sfântului Duh.
Sute de credincioşi din Iaşi au sărbătorit marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt la Catedrala mitropolitană din oraş, unde slujba Sfintei Liturghii şi Vecernia plecării genunchilor au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Din soborul de slujitori a făcut parte şi arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Răspunsurile liturgice au fost date atât de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita, cât și de psalții Catedralei, membri ai Corului „Chivotul”.
Conform tradiţiei liturgice, veşmintele preoţilor slujitori au fost de culoare verde.
În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Evanghelie, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat cum poate dobândi omul harul dumnezeiesc: „Duhul Sfânt vine în viața omului care are, pe de o parte, smerenie, iar pe de altă parte, rugăciunea minții, a inimii, rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!». Duhul Sfânt locuiește în om atâta timp cât el nu are răutate în relația sa cu celălalt,; Duhul Sfânt îl părăsește pe om când el se consideră mai mare, mai curat, mai sfânt, mai aproape de Dumnezeu, mai corect decât semenul său. Să-L rugăm pe Dumnezeu, prin mijlocirea rugăciunii Sfinților Săi care au avut încă din această lume experiența plinătății Duhului Sfânt în viața lor, să nu înceteze viața noastră pe acest pământ fără să fi simțit măcar o picătură de har, semn al prezenței Duhului Sfânt. Doar așa vom putea pregusta Împărăția Cerurilor încă din această lume”.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, mulţi dintre credincioşii prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, după care a urmat Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia IPS Părinte Teofan a citit din faţa uşilor împărăteşti cele şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe, rânduite de Biserică pentru praznicul Pogorârii Duhului Sfânt.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a binecuvântat frunzele verzi de tei şi nuc ce au fost împărţite credincioşilor, frunze ce simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh care s-au pogorât asupra Apostolilor.