Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul românilor, a fost cinstit în mod deosebit și de credincioșii Parohiei Râșca, Protopopiatul Târgu Neamț.
Programul liturgic a debutat cu săvârșirea Vecerniei unită cu Litia în seara zilei de 29 noiembrie, iar în ziua celebrării sfântului s-a oficiat Utrenia și Sfânta Liturghie.
Amintim faptul că vechea biserică a comunității din satul Râșca a fost mistuită acum doi ani, pe data de 30 noiembrie 2020, de un incendiu devastator, iar părintele paroh Albert Florian Iftime dimpreună cu enoriașii parohiei au primit binecuvântarea Înaltpreasfințiului Părinte Mitropolit Teofan că noua biserică să primească și hramul Sfântului Apostol Andrei, în amintirea acelui moment nefericit, ca întărire în nădejde, întrucât așa cum se spune în acatist în Icosul 12, Sfântul Apostol Andrei apără de foc biserica ocrotită de el, „Bucură-te, cel ce aperi sfânt lăcaşul acesta de foc!”.
Chiar dacă parohia numără 21 de familii, în ultimii doi ani lucrările de construcție au avansat, iar în momentul de față se lucrează la finisajele din interior, urmând ca noua biserică să abiă catapeteasmă, mobilier și obiecte liturgice necesare cultului.
Pentru a susține și ajuta în vederea continuării lucrărilor la noul sfânt locaș puteți dona în contul bancar:
RO85 RNCB 0199 1446 9167 0004 – Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Râșca
Telefon 0745.804.936, pr. Albert Iftime