Miercuri, 25 noiembrie 2020, când Biserica noastră o pomenește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, la Biserica „Sfântul Gheorghe” Lozonschi din centrul orașului Iași a fost prăznuit cel de-al doilea hram. Cu o istorie despre care avem mărturii documentare încă de la începutul secolului al XVII-lea, biserica parohiei o are ca ocrotitoare pe Sfânta Ecaterina de la cumpăna veacurilor XVIII – XIX, atunci când a fost ridicată actuala biserică de zid.
Sfânta Ecaterina a trăit spre sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, pătimind moarte martirică în timpul împăratului Maximinus (305 – 313). Era originară dintr-o familie nobilă, bucurându-se de o educație aleasă în Alexandria Egiptului. A trăit în feciorie, preferând să moară pentru credința în Hristos, în loc să accepte să slujească idolilor pentru bogățiile și cinstea ce i se promiteau. Evlavia către ea se află cuprinsă în tropar, rugăciunea care expune pe scurt semnificația sărbătorii și modelul pe care prăznuirea sfintei mucenițe îl pune înaintea creștinilor: „Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta”.
Sărbătoarea a început marți seara, cu slujba Vecerniei și a Litiei. La sfârșit, enoriașii parohiei au pregătit un pachet pentru închinătorii care le-au fost oaspeți. Încă de pe 21 noiembrie biserica a fost împodobită cu flori pentru ca în condițiile speciale de organizare a hramului de anul acesta, cât mai mulți credincioși să se poată bucura de acest semn al evlaviei.
Am avut în acest an un număr restrâns de invitați. Au slujit părintele Iulian Zaltariov, părintele Cristian Popa și diaconul Daniel Popa, toți trei fiind și absolvenți ai Conservatorului din Iași și profesori de muzică. Răspuncurile la strană au fost împodobite și de prezența câtorva studenți teologi.
Miercuri de dimineață s-a săvârșit slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie și apoi pomenirea ctitorilor. Recunoștința pentru ctitorii bisericii s-a manifestat anul acesta și prin preocuparea parohiei pentru consolidarea și restaurarea locașului de cult. În această perioadă parohia implementează proiectul ”Realizarea documentațiilor tehnice pentru restaurarea și consolidarea Bisericii «Sf. Gheorghe Lozonschi», cod LMI IS-II-m-B-03807, cofinanțat de Institutul Național al Patrimoniului (INP) în cadrul subprogramului: Elaborare a documentaţiilor tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, sesiunea de finanțare: TMI mai-iulie 2020. Obiectivul general al proiectului constă în realizarea de documentații tehnico-economice specifice lucrărilor ulterioare de restaurare, reabilitare și consolidare obiectiv de patrimoniu clasa B ce dateaza din anul 1800.
Valoarea totală a proiectului este de: 154.609,56 lei din care valoarea finanțării acordate este de 139.148 lei. Perioada de implementare este cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și data de 15 decembrie 2020.
Despre importanța duhovnicească a sărbătorii și modul cum a reușit să trăiască atmosfera de hram anul acesta ne-a dat mărturie domnișoara Mihaela P., o apropiată a parohiei: „Mi s-au părut interesante cele două mari viziuni din viața Sfintei Ecaterina: cea în care o vede pe Maica Domnului, dar nu vede fața Mântuitorului și cea de-a doua, când îl descoperă pe Hristos și primește în vedenie un inel de logodnă, alegând mai apoi să fie mireasă a lui Hristos.
Prima vedenie m-a dus cu gândul la apropierea noastră de Maica Domnului care ni-l poate arăta pe Hristos și chiar sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică cu data atât de apropiată de sărbătoarea Sfintei Ecaterina indică acest fapt. Maica Domnului în Biserică și noi alături de ea în Biserică ne va conduce să-i vedem fața lui Iisus, prin locuirea Lui în sufletele și viețile noastre.
În a doua vedenie, Hristos devine un întreg, un tot unitar, poate de aici și simbolistica inelului, un legământ de apartenență, asumat de ambele părți, o unitate veșnică între Hristos și creștin. Doar legătura apropiată și tainică între creștin și Hristos poate să ne conducă la o mărturisire trăită, autentificată prin prezența Mântuitorului în viețile noastre”. (pr. paroh Bogdan Racu)