Ieri, 26 ianuarie 2017, a avut loc la Iaşi întâlnirea dintre părinţii protopopi şi consilieri din Mitropolia Basarabiei şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor în vederea întăririi colaborării dintre slujitorii şi credincioşii Bisericii de pe cele două maluri ale Prutului. Întrevederea a avut loc în sala festivă a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, iar dezbaterile s-au axat în special pe probleme pro-vita, probleme referitoare la pastoraţia tinerilor, precum şi pe derularea de pelerinaje.
Părinţi protopopi şi consilieri din Mitropolia Basarabiei s-au întâlnit ieri în capitala Moldovei cu protopopi şi misionari protopopeşti din Arhiepiscopia Iaşilor. Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului de misiune statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Prin întâlniri de genul acesta, încercăm să ne ajutăm unii pe alţii să valorificăm potenţialul misionar. Am adus în discuţie şi am dat ca exemplu taberele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pe care le dorim replicate şi mai mult în spaţiul basarabean. Apoi am stabilit ca Departamentul nostru Pro-vita să meargă acolo şi să disimineze informaţiile pe care le-au dobândit în ultimii ani. Departamentul Cateheze şi-a propus şi el să ajute Basarabia în dezvoltarea sistemului de cateheză din parohii, de asemenea şi Departamentul Carte îşi propune să ajute cu necesarul de cărţi acele parohii care au nevoie, şi astfel se conturează un schimb de pelerinaje. Noi am organizat anul trecut câteva pelerinaje în acele ţinuturi, un pelerinaj de-o singură zi poate fi foarte folositor pentru un tânăr din Iaşi care nu a fost niciodată în Basarabia. De asemenea, sunt oameni din Basarabia care nu au venit niciodată în România să viziteze Mănăstirea Putna sau Voroneţ. Noi nădăjduim ca aceste pelerinaje, schimburi de carte, schimburi de experienţă să ne ajute să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii şi, în acelaşi timp, să ne ajute pe fiecare dintre noi să ne cunoaştem mai bine istoria, trecutul nostru ortodox şi românesc“.
IPS Mitropolit Teofan: „Frăţietate care uneşte prin credinţa ortodoxă, prin sânge românesc şi istorie comună”
În cursul dimineţii, preoţii din Mitropolia Basarabiei şi cei din Arhiepiscopia Iaşilor prezenţi la această întâlnire au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la Biserica „Sfântul Sava“ din Iaşi. La final, Părintele Mitropolit a făcut referire la contextul organizării unei asemenea întâlniri de cooperare: „Prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Petru al Basarabiei, câţiva dintre slujitorii acestei venerabile mitropolii, şi anume protopopi şi preoţi de parohie, au venit pentru câteva ceasuri aici, la Iaşi, şi au reuşit să organizeze o întâlnire frumoasă împreună cu părinţii protopopi din această zonă, cu părinţii preoţi misionari de la protopopiatele ieşene, reuşind să se cunoască mai bine între ei. Toţi aceştia au putut să-şi împărtăşească experienţa, să-şi plângă durerile, să-şi mărturisească bucuriile, iar frăţietatea care-i uneşte prin credinţa ortodoxă, prin sânge românesc şi istorie comună să-i facă să se simtă mai aproape nu în numele vreunui ideal pământean, ci în numele lui Dumnezeu şi în numele tuturor celor care, pentru Moldova şi pentru ţară, au înmulţit şi au îmbogăţit pământul de-a lungul vremii prin osemintele lor sfinte“.
Evenimentul s-a încheiat ieri după-amiază cu realizarea unui plan şi a unui calendar de activităţi comune între participanţi.