Marţi, 6 August 2024
Flavius Popa

Marele praznic al Schimbării la Față a Domnului Hristos reprezintă și hramul Mănăstirii Sângeap-Basaraba din județul Iași. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Numeroși credincioși din zona orașului Hârlău și împrejurimi au urcat în această dimineața colina mănăstirii, în ciuda condițiilor meteorologice, pentru a participa la manifestările religioase oficiate cu prilejul hramului așezământului monahal.

În cuvântul său de învățătură, Părintele Episcop-vicar a transmis că pentru a contribui la o lume mai bună, oamenii trebuie să citească din Sfânta Scriptură, trebuie să aibă încredere în părinții duhovnici și să primească cu bucurie Sfintele Taine:

În ascultarea de Dumnezeu, în ascultarea cuvântului lui Hristos, ajungem și noi la această pace, la puterea și curajul pe care Apostolii le-au avut, și le-au propovăduit lumii, pentru ca să avem părtășie precum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Încă alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Ei înșiși au văzut și au propovăduit ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (Ioan 20, 30-31). Ce fel de viață? Nu doar viața pe care o prelungim cât de mult putem, ci cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu, unirea cu El, pacea și bucuria din suflet. Viața adevărată nu înseamnă doar să trăim de pe o zi pe alta, ci în fiecare zi să ne îmbogățim sufletele și să-L cunoaștem pe Dumnezeu mai deplin, după cum Domnul a spus că „Viața veșnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3), și putem, fiecare din noi. Nu este nevoie să facem studii înalte pentru aceasta, ci este de ajuns să citim Scriptura cu luare aminte, să ne spovedim cu onestitate și cu încredere în duhovnicii noștri, să ne împărtășim cu frică de Dumnezeu și vom cunoaște în aceasta creștere o înțelegere a lucrării lui Dumnezeu în lume, în ciuda crizelor pe care le vedem, în ciuda legilor strâmbe, în ciuda nerânduielilor care sunt în jurul nostru. Vom înțelege că Dumnezeu are un rost, iar noi putem face lumea aceasta să fie mai dreaptă și mai bună începând cu noi înșine.

La finalul slujbei arhierești, părintele stareț Gavriil Alexa, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a transmis un gând de mulțumire, afirmând totodată că sărbătoarea de astăzi reprezintă un moment de mare bucurie:

Bucuria de a fi împreună aici, ne bucurăm că putem gusta din liniștea, pacea, mângâierea pe care o regăsim atunci când suntem împreună cu Dumnezeu. Despre aceasta este sărbătoarea de astăzi: este o stare de bucurie pe care omul este chemat să o trăiască împreună cu Dumnezeu. Vă mulțumim pentru efortul de a urca culmea împădurită a Basarabei, să fim împreună, să ne bucurăm împreună, să ne rugăm lui Dumnezeu, să gustăm pe cât se poate, pe cât ne-am pregătit, pe cât a fost mila lui Dumnezeu, din dulceața aceasta de a viețui împreună cu Dumnezeu.

În fiecare an, pe 6 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută în popor și sub denumirea de Probojenia. Această denumire provine din limba slavonă și înseamnă „transformare” sau „schimbare”. Conform tradiției Bisericii noastre, minunea Schimbării la Faţă a Domnului s-a săvârșit cu puțin timp înainte de Pătimirile Sale, în anul 33, când i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și Ioan și au urcat împreună pe Muntele Taborului. Deşi ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca, pe 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, să se facă dezlegare la pește, vin și untdelemn.

Zi de bucurie la Mănăstiriile Sihăstria și Sihla

Miercuri, 7 august, cu prilejul pomenirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, la Mănăstirea Sihăstria, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, iar la Mănăstirea Sihla, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul.