Schimonahia Emanuela Rusu de la Mănăstirea Varatic, în vârstă de 102 ani, si-a încheiat misiunea sfântă aici, pe pământ, și a trecut la cele veșnice în noaptea dintre 29-30 martie 2023, după slujba Deniei Canonului celui Mare.
În satul monahal al Mănăstirii Varatic s-a dus vestea că a mai plecat la Domnul un suflet ales. După ani îndelungați de rugăciuni, de osteneli și ascultare, și-a găsit liniștea acolo unde vrem să ajungem și noi, unde nu mai este durere, nici întristare, nici suspin.
Schimonahia Emanuela Rusu era originară din județul Iași, comuna Șipote. La botez a primit numele de Emilia, iar părinții ei se numeau Alexandru și Maria. Venind în mănăstire, maica Emanuela a avut diverse ascultări. A intrat de tânără în monahism, la vârsta de 20 de ani, dar, din cauza împrejurărilor decretului din 1959, a fost scoasă din mănăstire și a revenit abia în anul 1993.
„În data de 19 noiembrie 2021, obștea Mănăstirii Varatic a sărbătorit ziua de naștere a schimonahiei Emanuela Rusu, care împlinise venerabila vârstă de 100 de ani. Drept binecuvântare a acestei zile, împreună cu părintele duhovnic al mănăstirii și un grup de maici, am venit la chilia maicii Emanuela să facem o rugăciune de mulțumire către Bunul Dumnezeu”, a povestit maica stareță a Mănăstirii Varatic, stavrofora Iosefina Giosanu.
Veșnica ei pomenire, din neam în neam!