Sâmbătă, 3 August 2024

Zilele trecute la Academia de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus s-a desfășurat Școala de vară a profesorilor de religie, care a adunat 85 de profesori din întreaga țară. Activitatea s-a desfășurat sub binecuvântarea IPS Laurențiu Streza – membru în Comisia pentru Învățământ a Patriarhiei Române.

Echipa profesorilor de religie din cadrul Platformei Red-Religie, care din acest an este constituită juridic ca asociație, și-a propus extinderea lucrărilor edițiilor anterioare, prin care să ofere modele de bune practici, cursuri de formare pe învățarea experiențială, modele de activități socio-educative, activități formale și non-formale în contextul noului Curriculum. De asemenea, prezentarea unor proiecte de voluntariat creștin, proiecte antibullying și antidependențe în care să se implice profesorii de religie, proiecte psihopedagogice și transdisciplinare, proiecte de cultură și spiritualitate românească, proiecte catehetice, ca întărire a parteneriatului dintre școală și Biserică și alte activități care să-l proiecteze pe profesorul de religie între cuvânt și faptă. Modelele acestor proiecte, susținute de profesorii de religie din întreaga țară, au fost sprijinite și întărite de invitați de marcă.

Asociația didactică RED și Societate Științifică, care, pe lângă profesorii de religie cuprinde și profesori de limba română, limbi moderne, istorie, geografie, pedagogie, psihologie, filosofie, învățătoare.

Școala de vară este concepută pentru profesorii care doresc să-și îmbunătățească activitatea didactică, să propună activități adecvate pentru a gestiona eficient cunoștințe, competențe și abilități specifice educației religioase.

Se dorește reflectarea critică și creativă asupra propriului act didactic, găsirea celei mai buni căi de aplicare în diverse contexte educaționale. Școala de vară presupune un schimb de experiență între profesorii participanți în vederea eficientizării activităților profesorilor de religie.

Scopul acestei activități este propunerea și abordarea unor principii, mijloace, metode și strategii didactice de actualitate care se potrivesc educației religioase, prin intermediul conferințelor, seminariilor și atelierelor care se vor derula în cadrul activităților.

Obiectivele școlii de vară sunt:

  • Dezvoltarea capacității de a proiecta și organiza activități formale și non-formale pentru creșterea atractivității orei de religie și îmbunătățirea abilităților de a pregăti elevii pentru concursuri, olimpiade și examene naționale;

  • Încadrarea educației religioase la nivelul Noului Curriculum, din perspectiva competențelor aplicate la nivel primar, gimnazial și liceal și formarea unei comunități de învățare interactive, care să împărtășească în mod continuu modele de bune practici în predarea disciplinei religie;

  • Formarea deprinderilor de a aplica la ore învățarea experiențială din perspectiva cunoștințelor, abilităților și atitudinilor specific religiei, precum și dezvoltarea abilităților socio-educative în cadrul educației formale și non-formale.

Invitați:

  • IPS Streza Laurențiu - Mitropolitul Ardealului
  • PS Daniil STOENESCU
  • Conf. dr. VASILE TIMIȘ - Universitatea Babeș-Bolyai
  • Prof. dr. Adrian ROȘAN, Facultatea de Psihologie și Științele Educației UBB Cluj
  • Pr. prof. dr. MIHAI HIMCINSCHI - Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba-Iulia
  • Conf. dr. pr. CONSTANTIN NECULA - Facultatea de Teologie Ortodoxă „A. Șaguna” Sibiu
  • Pr. dr. IOAN EMILIA RAZA - Spitalul Universitar Medicala IV Cluj-Napoca
  • Dr. Eliza Maria Cloțea – România pentru viață - București

ESPECTANȚE:

Calitative:

  • Închegarea și consolidarea relațiilor grupului de lucru al profesorilor de Religie din Platforma Red-Religie;
  • Împărtășirea unor exemple de bune practici la ora de Religie;
  • Dobândirea unor competențe pentru realizarea activităților outdoor pe baza abilităților socio-educative;
  • Abilitarea unor competențe pentru învățarea experiențială;
  • Colaborarea în echipă pentru proiectele de viitor ale Platformei Red-Religie;
  • Prezentarea modului de abordare a religie în Europa;
  • Oferirea unor metode și tehnici de lucru în predarea Religiei în context formal și non-formal.

Parteneri:

  • Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca
  • Facultatea de Teologie Ortodoxă Sibiu
  • Facultatea de Teologie Alba-Iulia
  • Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Cluj-Napoca
  • ISJ Brașov
  • ISJ Cluj
  • ISJ Buzău
  • CCD Slobozia
  • Colegiul ,,Ferdinand I”, Măneciu, Prahova
  • Colegiul Național ,,Traian Doda” Caransebeș, Caraș Severin
  • Colegiul Naţional ”Radu Greceanu” Olt
  • Școala Gimnazială M.R. Paraschivescu” Zimnicea