Luni, 18 Septembrie 2023

Din 1995 până în zilele noastre, la Biserica „Sfântul Vasile” din Hârlău are loc, în jurul datei de 21 septembrie, pomenirea părintelui Dimitrie Bejan, mărturisitor al temnițelor comuniste. Și anul acesta, ucenici ai clericului, preoți și mireni, dar și mulți credincioși care l-au cunoscut doar din scrierile sale pe părintele Dimitrie, au urcat strada Eternității pentru a lua parte la slujba Parastasului.

Comemorarea părintelui a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica cimitirului. Soborul, alcătuit din 10 preoți, a fost condus de părintele Victor Pâslariu, protopop de Hârlău. Aceștia au slujit cu sfintele vase aduse de părintele Dimitrie din lagărul de concentrare de la Oranki, Rusia.

La finalul Sfintei Liturghii a fost rostit un cuvânt de învățătură, ținut de părintele Gheorghe Anițulesei din Rădăuți, care a elogiat aspecte din viața pilduitoare a mărturisitorului din temnițele comuniste. Părintele protoiereu l-a felicitat pe părintele paroh Gheorghe Păltinel pentru organizare și le-a mulțumit celor prezenți pentru participare. După săvârșirea Parastasului în locașul de cult, mulțimea s-a îndreptat spre mormântul preotului, unde toată suflarea a cântat „Veșnica pomenire” și „Hristos a înviat”. A urmat agapa frățească organizată în Casa social-culturală „Dimitrie Bejan”. Oaspeții veniți din alte colțuri are țării s-au oprit la casa memorială, unde au fost primiți cu multă dragoste și ospitalitate de către nepoata părintelui Dimitrie, Cornelia Anechitei.

Părintele Dimitrie Bejan a fost unul dintre marii mărturisitori și supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Din 1942 până în 1948 a trecut prin mai multe lagăre sovietice, iar după 1948 a fost închis în pușcăriile țării natale tocmai pentru că susținuse în fața bolșevicilor adevărul că Basarabia și Bucovina sunt pământ românesc. Eliberat abia în 1964, este urmărit și prigonit de comuniști până după 1990, timp în care rugăciunile și sfaturile sale au întărit pe o mulțime de preoți și credincioși care îl cercetau. În ziua de 21 septembrie 1995 trece la Domnul, lăsându-ne câteva dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale perioadei comuniste.

Luna aceasta se împlinesc 28 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Dimitrie Bejan. (pr. Nicolae Crăciun, Flavius Popa)