Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Organizația Mondială pentru Migrație România, a organizat în zilele de 7 și 8 decembrie, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, o sesiune de formare pentru formatori dedicată preoților privind protejarea și asistența victemelor traficului de persoane.
La seminar au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, un număr de 20 de preoți parohi, selectați din toate protopopiatele eparhiei, care au parcurs alături de formatori teme precum: noțiuni introductive în domeniul protejării și asistenței victimelor traficului de persoane, identificarea și referirea victimelor traficului de persoane, abordarea centrată pe victimă – înțelegerea nevoilor, asistența și îndrumarea victimelor traficului de persoane, noțiuni introductive în Prevenirea Exploatării și Abuzului Sexual (PSEA). La finalul celor două zile de formare s-a desfășurat o sesiune privind posibilitatea organizării de ateliere parohiale sau a altor activități comunitare cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane.
În deschiderea întlnirii cuvintele de binecuvântare au fost rostite de pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune și de pr. Lucian Filip, directorul Centurlui de Fromare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.
Preoții participanți au fost ghidați de formatori cu experiență bogată în prevenirea și combaterea traficului de persoane: Bogdan Mitrache, Projects and Operations Associate Counter Trafficking (IOM – UN Migration România), Mădălina Turza, Strategic Policy Adviser (IOM – UN Migration România), Simona Marin, Project Manager (IOM – UN Migration România), Mihai Pascaru, psiholog.