Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, care au început cu celebrarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul pe data de 5 august, s-au încheiat astăzi, 7 august, cu hramul bisericii Mănăstirii Sihăstria, sfântul locaș fiind pus sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ultima dintre cele trei zile închinate Sfinţilor Nemţeni a fost prăznuirea hramului bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria, locaş ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie în cinstea Cuvioasei a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Ignatie, care a evidențiat faptul că Sfânta Teodora L-a văzut pe Hristos:
Sunt convins că Sfânta Teodora L-a văzut pe Hristos în frumusețea slavei celei dumnezeiești și ea însăși stând lângă Hristos, în prezența lui Hristos, a devenit frumoasă, lumină, foc și numai rugăciune. Atât de simplu și fără efort stai lângă un om bun, cu un caracter frumos și, dacă îl și iubești, împrumuți în mod inevitabil din trăsăturile lui. Semeni din ce în ce mai mult cu cel pe care tu îl iubești. E un transfer de conținut de viață dinspre persoana iubită înspre tine, cel care iubești. Și, dintr-o dată, devii și tu un om bun și te minunezi pe tine însuți de prefacerea ta spirituală. Așa se întâmplă cu sfinții care stau în preajma lui Dumnezeu, care este Frumusețe. Și Frumusețea aceasta este că Dumnezeu este cu noi, a venit printre noi frumusețea și, Duhul Sfânt, duhul acesta al frumuseții este cel care ne dă putința ca noi să fim cu Dumnezeu. Vedeți ce schimb frumos? Vine frumusețea absolută Emanuel, Se întrupează, noi ne împărtășim de lumina Sa și, prin duhul frumuseții, Duhul Sfânt, noi suntem cu Dumnezeu. Sfânta Cuvioasă Teodora este cea care a fost părtașă acestei frumuseți suprafirești, trăind în lumină și devenind ea însăși rugăciune, nu numai să aibă rugăciunea pe buzele buzele ei. Așa putem deveni și noi frumusețe, dacă stăm în preajma Domnului. Și, mai ales, dacă vom căuta să eradicăm, să extirpăm din viața noastră, pe când este cu putință, păcatul, cel care ocultează și – așa cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei – distruge frumusețea duhovnicească din om. Doamne, dă-ne să simțim frumusețea Ta ori de câte ori venim la Liturghie, ne Împărtășim cu Tine, venim la sfintele slujbe, ne rugăm acasă, dă să simțim că noi devenim oameni frumoși și, dacă vom avea și smerenie, vom crește – cum spune Sfântul Isaac Sirul – negreșit în frumusețe. Amin!
În cadrul slujbei, arhidiaconul Nil Pipaș, ostenitor al mănăstirii, a fost hirotonit întru ieromonah de către IPS Mitropolit Teofan.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, evidențiind pe cei doi sfinți nemțeni, Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Teodora de la Sihla:
Sfinții Ioan Iacob românul și Sfânta Teodora de la Sihla s-au înaripat cu dumnezeiescul dor, împărtășindu-se cu energiile cele necreate ale Preasfintei Treimi. S-au împărtășit, prin dumnezeiescul lor dor, cu viața Dumnezeului celui viu. S-au împărtășit cu iubirea lui Dumnezeu Tatăl. S-au împărtășit cu lumina cea adâncă și cuprinzătoare a întrupării Schimbării la Față, morții, Învierii și Înălțării Domnului Hristos. Sfinții Ioan Iacob și Teodora s-au împărtășit cu dumnezeiescul dor, fiind cuprinși de lumina Mângâietorului, Bunului și de viață făcătorului Duh. Noi, cei de față și în duh, și-n adevăr, cei ademenea nouă, am încercat, în aceste zile, să ne înscriem, la măsura noastră, pe aceeași cale pe care au străbătut-o Sfinții Ioan Iacob și Teodora. Am format un alai binecuvântat, de la Crăinicenii Botoșanilor până la Mănăstirea Neamț, apoi aici, iar cei în duh cu noi, acum aflați la peștera Sfintei Teodora. Am încercat să formăm un alai binecuvântat și pe muntele Ceahlău, ieri, de Schimbarea la Față, înscriindu-ne pe urmele Sfinților.
Mănăstirea Sihăstria este așezată în partea de nord a județului Neamț, la 22 kilometri depărtare de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig - Vatra Dornei. Mănăstirea Sihăstria a fost întemeiată în anul 1655 de către de episcopul Ghedeon de Huși. Până în anul 1734 era doar o mică așezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de Sihăstria lui Atanasie, fondatorul ei. După această dată, schitul se înnoiește. Împreună cu schitul Sihla din apropiere, devin două dintre cele mai vestite sihăstrii din ținutul Neamț. În vara anului 1941, un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, din care cauză mulți călugări au plecat la alte mănăstiri. Părintele stareț Ioanichie, fiind bătrân și bolnav, în 1942 este ales locțiitor de stareț Părintele Cleopa. Prima grijă a noului stareț a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul Mănăstirii Neamț, până în 1944 s-au construit două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Astăzi, Mănăstirea Sihăstria este unul din marile locuri de pelerinaj din România.
(Foto) Prăznuirea Sfintei Teodora de la Sihla la Mănăstirea Sihăstria