Vineri, 24 Februarie 2023

Duminică, 19 februarie, a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie duminicală în Capela „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” din cadrul Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Clădirea Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” găzduiește alături de numeroasele săli dotate cu simulatoare destinate studiului și o frumoasă capelă studențească, amenajată în perioada 2021-2022.

Capela a fost sfințită în data de 15 februarie 2023 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Cu ocazia sfințirii locașului de cult, Înalpreasfinția Sa a subliniat rolul capelei ca spațiu de rugăciune și reculegere pentru cadrele medicale și studenții Universității.  

Prima Liturghie duminicală, la care au participat peste 40 de studenți, a fost oficiată de părintele Răzvan Petru Aonofriesei Puiu, care în cuvântul de învățătură a vorbit despre faptul că „Dumnezeu ne cheamă să facem binele în această viață potrivit misiunii și profesiei pe care o avem. Acest lucru transformă toată activitatea noastră într-un act profund uman îndreptat spre aproapele nostru”.

Începând de săptămâna aceasta, Sfânta Liturghie la capelă va fi oficiată duminical și în zilele de sărbătoare, urmând ca locașul de cult să devină, odată cu trecerea timpului, locul în jurul căruia să se poată forma o nouă comunitate studențească.