Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost prăznuit joi, 26 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, aici aflându-se sfintele sale moaște. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Biserica Ortodoxă Română prăznuiește astăzi, 26 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Acest moment a fost marcat în mod deosebit la Iași, în Catedrala Mitropolitană, unde se află spre închinare sfintele sale moaște.
Cinstirea Sfântului Iosif a început în ajunul sărbătorii cu Privegherea închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, soborul slujitor oficiind slujbele Vecerniei unită cu Litia şi Utrenia în prezenţa Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh, după citirea Acatistului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Iași, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Numeroși credincioși şi pelerini au participat la slujba arhierească şi s-au închinat la raclele cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif şi ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
Răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii au fost oferite de Corul Psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane.
După citirea Evangheliei, cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Nichifor, care a evidențiat milostenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv:
Astăzi, Biserica ne pune în față un sfânt, pe Sfântul Iosif cel Milostiv, care a rămas în conștiința Moldovei prin bunătatea pe care a avut-o față de cei săraci, față de studenți, față de elevi, față de cei bolnavi, prin lărgimea inimii față de aceștia, ajutându-i nu doar cu cuvântul, nu doar cu povățuirea, ci și cu un ban și o pâine atunci când au avut nevoie și mai mult decât atât. Dar Sfântul Iosif nu a fost doar milostiv. Sfântul Iosif a fost și un om ferm, un om harnic, un om iubitor de slujbă și de biserică, a fost un om care și-a pus cu adevărat sufletul, nu numai pentru credincioșii pe care i-a păstorit, ci și pentru cei pe care Moldova avea să-i zămislească generație după generație și să se bucure de roadele acestei slujiri. Iar Catedrala în care ne aflăm astăzi, iubiți credincioși, este o roadă a acestei slujiri binecuvântate.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat de unde avea Sfântul Iosif bunătatea și iubirea de semeni:
Sfântul Iosif cel Milostiv, adică Sfântul Iosif cel bun, cel iubitor, cel cu inimă largă și bună. De unde în viața Sfântului Iosif această bunătate, această iubire, această inimă largă, izvor al milostivirii? Desigur, din Dumnezeul Cel singur Bun, izvor a toată bunătatea. În același timp, bunătatea lui Dumnezeu a găsit în Sfântul Iosif o inimă caldă și deschisă, un potir binecuvântat sufletul său, în care Harul lui Dumnezeu, bunătatea lui Dumnezeu, s-a revărsat cu prisosință. Sfântul Iosif cel Milostiv a avut inima largă și bună, izvor al stării de milostivire, din două pricini în mod special: simplitatea vieții sale și iubirea frumuseții casei lui Dumnezeu.
În semn de apreciere, Părintele Mitropolit a acordat preoților slujitori ai Catedralei distincția „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”.
Cine a fost Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv?
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (1818-1902) a fost Mitropolit al Moldovei și Sucevei (1875-1902), fiind cel care a încheiat zidirea Catedralei Mitropolitane, în anul 1886, începută de marele mitropolit Veniamin Costachi; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față la Iași, pe când era copil. Păstorind cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile locașuri cu pace în ziua de 26 ianuarie a anului 1902. Poporul l-a numit încă de atunci „Iosif cel Sfânt și Milostiv”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinților, statornicind ca zi de pomenire a sa, data de 26 ianuarie. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc în anul 2018, pe 25 martie.
(Foto) Priveghere la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – 2023
(Foto) Prăznuirea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv la Catedrala Mitropolitană din Iași – 2023