Sâmbătă, 5 August 2023
Mihail Vrăjitoru

De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, credincioșii din satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, județul Botoșani, cel mai nordic punct teritorial al României și satul natal al sfântului, au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la biserica Mănăstirii Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob de la Neamț din Crăiniceni, județul Botoșani și-a serbat sâmbătă ocrotitorul. Așezământul monahal se află în localitatea natală a Sfântului Ioan Iacob, în incinta acestuia aflându-se chiar casa memorială a Cuviosului.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a săvârșit sfintele slujbe pe un podium special amenajat în curtea Mănăstirii Sfântul Ioan Iacob.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre nevoința Sfântului Ioan Iacob și despre cât de mult și-a iubit țara:

Sfântul Ioan Iacob a suferit foarte mult fiind departe de țara lui și a trăit, cu siguranță, cu dorul după țară, un dor care l-a mistuit. A trăit în mare asceză, cu foarte multă rugăciune, a avut o inimă largă, o inimă bună și compătimitoare, pe care ne rugăm lui Dumnezeu să ne-o dea și nouă, iubiți credincioși. Prin mijlocirile Maicii Domnului, dar și ale sfinților, Sfântul Ioan Iacob a fost unul dintre cei mai mari sfinți, pentru că moaștele sale se păstrează întregi din 1960 până în ziua de astăzi. Aș zice că frățiile voastre, care sunteți din locurile acestea, sunteți fericiți că l-ați dat Bisericii pe Sfântul Ioan Iacob. Să vă rugați lui foarte mult și să postiți, să îi urmați exemplul, cât puteți fiecare. Dacă sunt și de aici plecați în străinătate, și sigur sunt, cei care au rămas din familiile lor să îi îndemne, să îi roage să se întoarcă acasă. Ca să te întorci acasă trebuie să ai mare curaj și să faci ceea ce a făcut Moise, să preferi să suferi alături de poporul tău, să trăiești cu mai puțin, dar să ai bucurie și fericire în suflet.

Credincioșii prezenți la slujba hramului au vizitat cu această ocazie și casa memorială a Sfântului Ioan Iacob.

Scurt istoric

La data de 8 iunie 2018, s-a înfiinţat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, prin decizia Permanenţei Eparhiale, Schitul Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ - Crăiniceni, ca așezământ de maici, sub oblăduirea Mănăstirii Vorona, a maicii stareţe Teofana Scântei și a maicii Serafima, egumena schitului. La data de 17 iunie 2018 au fost transferate un număr de trei monahii de la Mănăstirea Vorona şi au început lucrările de reparare şi înnoire a întregului ansamblu, sub atenta supraveghere a părintelui arhimandrit Teodosie Pleşca, stareţul Sfintei Mănăstiri Zosin, care este şi povăţuitorul duhovnicesc al monahiilor şi surorilor din schit. Lucrările au constat în transformarea paraclisului ce se afla în proximitatea Casei memoriale a Sfântului Cuvios Ioan Iacob într-o biserică mai spaţioasă. 

În urma acestor lucrări, la data de 5 august 2018, chiar în ziua de prăznuire a sfântului și la împlinirea a 105 ani de la naşterea lui, IPS Părinte Mitropolit Teofan şi IPS Părinte Mitropolit Serafim al Europei Centrale şi de Nord au oficiat slujba de sfinţire a locaşului de cult, prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungerea bisericii cu Sfântul şi Marele Mir. 

Așezământul monahal de la Crăiniceni a fost ridicat la rangul de mănăstire începând cu data de 1 iulie 2020. Cu ocazia hramului Sfântului Ioan Iacob, a avut loc și instalarea oficială a maicii starețe - stavrofora Mariami Tunza.