Pelerini din diverse zone ale țării au participat astăzi la hramul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Biserica din incinta acestei instituții îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, iar credincioșii au participat și în acest an în număr mare la slujbele ce au fost rânduite.
Programul liturgic de astăzi a debutat cu slujba de sfințire a apei, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul Sfântului Ioan Iacob. A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
După citirea evangheliei, cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Arhiepiscop Casian:
Floarea cea mai frumoasă a isihasmului românesc în secolul XX, secol plin de războaie și încercări, este Sfântul Preacuvios Părinte Ioan Iacob de la Neamț. A găsit brațele Maicii Domnului la Icoana făcătoare de minuni de la Neamț și aici, călugărindu-se, a primit un nume nou, al Sfântului Ioan Botezătorul. S-a botezat în botezul lacrimilor proprii și s-a născut un rugător isihast căruia Dumnezeu i-a plimbat ochii, pe când era bibliotecar, pe toate cărțile filocalice ale Mănăstirii Neamț, umplându-se de mierea duhovnicească a Sfinților Părinți, de experiențele lor duhovnicești. A alergat apoi în grabă, deschizându-și brațele iubirii milostive, prin mâinile prelungite ale lui Hristos - cum subliniază adesea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel - slujind, în calitate de infirmier, pe aproapele bolnav, adică pe Însuși Hristos. De aici a mers în Țara Sfântă și acolo a primit hirotonia întru preot la altarul Sfântului Mormânt, apoi a slujit la Iordan, umplând adesea locurile aride cu lacrimile sale. De acolo a mers, după boli care i-au fost îngăduite în trup, pe Muntele Sionului, unde a suferit mult și s-a pustnicit în locul peșterii Sfântului Ilie de la Hozeva. S-a așezat într-o peșteră unde omul nu poate intra și, întocmai precum Sfântul Ilie care a fost hrănit de corbi, am putea spune că masa Sfântului Ioan erau firimiturile pe care le împărțea cu păsările. În 1960, la o vârstă fragedă, la fel ca Sfântul Vasile cel Mare, a adormit întru Domnul.
La final, profesorul Dan Țîrdea, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan ordinul „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
„Am fost împreună astăzi ca o familie”
În continuare, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a subliniat importanța sărbătorii de astăzi, dar mai ales importanța săvârșirii Sfintei Liturghii ca mulțumire adusă lui Dumnezeu:
Am fost împreună astăzi ca o familie, într-un duh de familie, într-o unitate pe care Domnul o caută la noi și într-un duh de mulțumire. Liturghia însăși este mulțumirea adusă lui Dumnezeu; euharistie, etimologic, înseamnă mulțumire. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot omul care și-a împlinit chemarea pe acest pământ, care s-a desăvârșit, pentru că prin rugăciunea și devenirea lui ne întărește și pe noi. Această mulțumire se îndreaptă astăzi cu prisosință Sfântului Ioan Iacob, lui Dumnezeu pentru această slujbă frumoasă și celor care au făcut cu putință aceasta. Vă mulțumim și dumneavoastră, credincioșilor, căci ați fost alături de noi, împărtășind lumina acestei sărbători, lumină pe care o avem nu doar prin soarele ce atât de blând a strălucit asupră-ne, ci prin Soarele-Hristos, care încălzește inimile noastre, care ne dă sens și înțelegere cum să trăim ca și noi să ne sfințim. Cea mai mare prăznuire în ziua unui sfânt este de a recunoaște că viața lui a fost dreaptă și de a râvni și noi să avem o viață dreaptă și de a ne împlini chemarea pe care Domnul ne-a pus-o.
Cuvânt de mulțumire tuturor celor ce au participat la sărbătoarea de la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț a adresat și părintele profesor Viorel laiu, directorul instituției:
Mulțumesc lui Dumnezeu și Sfântului Ioan pentru această frumoasă sărbătoare, începută de aseară, continuată și astăzi și finalizată în mod văzut prin Sfânta Liturghie. Cu siguranță ea continuă prin rugăciunea particulară pe care noi o adresăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul. (...) Vă mulțumim tuturor celor care l-ați căutat pe Sfântul Ioan și aici, la seminar! Sunt sute de altare ridicate în cinstea sfântului - după canonizarea lui în anul 1992 - dar dumneavoastră v-ați rupt din program și activități pentru a vă găsi liniștea și odihna aici, la biserica la care părintele director Ioan Mihoc și părintele Vasile Ignătescu, alături de toți ceilalți profesori și elevi, au contribuit, ridicând această frumoasă casă pentru Sfântul Ioan, care adăpostește și o părticică din sfintele lui moaște.
Cu slujbele de aseară și de astăzi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi” au debutat sărăbătorile sfinților nemțeni. Acestea vor continua mâine pe Muntele Ceahlău, cu hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”. Duminică va fi sărbătorită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, atât la Mănăstirea Sihăstria, cât şi la Mănăstirea Sihla.