Vineri, 13 Mai 2022
Constantin Ciofu

Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, joi, 12 mai 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din Iași.

În această zi, Biserica noastră l-a serbat pe Sfântul Ioan Valahul, despre care a vorbit în cuvântul său Preasfinţitul Părinte Antonie. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte şi părintele Marius Daniel Profir, protopop al Protopopiatului II Iaşi. După cum informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi, părintele paroh Ioan Chirvasă a mulțumit Preasfințitului Părinte Antonie pentru binecuvântarea adusă în ziua hramului. Episcopul de Bălţi a dăruit bisericii aflate în sărbătoare o candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc. Amintim că Biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din cartierul ieşean CUG a fost sfinţită pe 12 mai 2013 de către Părintele Mitropolit Teofan.