redincioşii din Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana” din localitatea Dimitrie Cantemir, comuna Avrămeni, Protopopiatul Săveni, au găzduit duminica trecută cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii parohiale. Evenimentul a căpătat o mare amploare, atât datorită actului divin în sine şi prezenţei chiriarhului locului - Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan -, cât şi datorită numărului mare de preoţi prezenţi în soborul slujitor. Au contribuit la crearea atmosferei de maximă sărbătoare şi cele câteva sute de credincioşi prezenţi, care au avut ocazia să treacă prin altarul noului locaş sfinţit, precum şi primirea de către părintele paroh Ioan Manoliu a distincţiei „Crucea Moldavă”.
Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana” din localitatea Dimitrie Cantemir, comuna Avrămeni, jud. Botoşani, a îmbrăcat duminică, 21 octombrie 2018, haină de sărbătoare, cu prilejul sfinţirii bisericii. Slujba de sfinţire şi Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Referitor la textul evanghelic al „Vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor”, ierarhul a vorbit în cuvântul de învăţătură despre „o lume fără Dumnezeu în care vine Dumnezeu”. „Vedeţi, în noi înşine şi în lume, câtă necredinţă este, câtă fărădelege; foarte mult desfrâu, foarte multe avorturi; puţini sunt oamenii care merg duminică de duminică la Biserică; nu toată lumea posteşte, nu toată lumea se închină, foarte multă rătăcire, uneori şi în cele ale credinţei. Putem spune că lumea noastră este împărţită în două: o lume cu Dumnezeu şi o lume fără de Dumnezeu. Bine e să recunoaştem acest lucru. (...) Dacă Dumnezeu vine în viaţa noastră, într-o formă sau alta, de foarte multe ori noi Îl alungăm precum l-au rugat să plece locuitorii din ţinutul despre care este vorba în Evanghelie. (...) Şi Domnul Hristos pleacă. Pentru că El nu doreşte să rămână cu forţa în viaţa noastră. (...) Omul când înjură, când fură, Doamne-fereşte când ucide, când mărturiseşte strâmb la tribunal, când îşi bate joc de cel sărac sau de cel mai plăpând, omul acela îl alungă pe Dumnezeu din viaţa lui”, a atras atenţia Părintele Mitropolit.
La final, au fost acordate mai multe distincţii de vrednicie. Părintele Ioan Manoliu, în semn de apreciere pentru efortul de a construi noua biserică, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan „Crucea Moldavă”. Tot distincţia „Crucea Moldavă” au primit şi Calistru Constantin şi Prisacariu Petru. Distincţii de vrednicie au primit Păduraru Maria (in memoriam), Marcan Dionisie şi Baciu Alexandru.
Deşi creştini ortodocşi în totalitate, locuitorii satului Dimitrie Cantemir, comuna Avrămeni, nu au avut locaş de cult, deplasându-se pentru slujbele religioase la biserica din satele Zoiţani sau Timuş. Din anul 1998 s-a început construcţia locaşului de biserică, cu hramul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” - în amintirea fiicei părintelui, Ana -, de către preotul Ioan Manoliu, ajutat de epitropul Prisacariu Petru şi Calistru Constantin, cu ziduri din cărămidă de la construcţii demolate anterior.