Biserica din satul Bătrânești, comuna Gorbănești, județul Botoșani, a fost astăzi sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Evenimentul a încununat eforurile depuse de preotul paroh Laurențiu Hapenciuc, de comunitatea locală și de alți ctitori ce și-au dorit un nou locaș de cult în satul ce numără aproximativ 80 de familii. Locașul de cult o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar lucrările de construcție s-au derulat începând cu anul 2004.
Satul Bătrâneşti din comuna botoșăneană Gorbăneşti a fost astăzi în mare sărbătoare, prilejuită de sfinţirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Slujba de târnosire, succedată de Sfânta Liturghie, a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi condus de părintele protopop Lucian Leonte. În ciuda vremii nefavorabile, la slujbele arhierești au participat sute de credincioşi, care s-au aşezat și la rând pentru a se închina în sfântul altar. De la slujbă nu au lipsit oficialitățile locale.
De organizarea sărbătorii s-a ocupat preotul paroh Laurenţiu Hapenciuc, ajutat de oameni inimoşi din comunitate. Unii credincioşi au venit la slujbă îmbrăcaţi în frumoase costume populare, semn că la Bătrâneşti credinţa şi tradiţiile sunt la loc de mare cinste.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre importanța Sfintei Cruci în viața credincioșilor, dat fiind faptul că pe 14 septembrie va fi sărbătorită Înălţarea Sfintei Cruci, iar astăzi este Duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci: „Poate fi creștin adevărat fără Sfânta Cruce? Poate fi biserică fără Sfânta Cruce? Poate fi rugăciune fără Sfânta Cruce? Răspunsul la toate aceste întrebări este nu; Sfânta Cruce ne identifică, ne arată cine suntem și sub umbra ei noi ne așezăm. De ce? Pentru că ea este Crucea pe care a fost răstignit Domnul Hristos, iar prin Întruparea, prin Răstignirea, prin Moartea și Învierea Domnului Hristos, s-a împlinit taina mântuirii noastre, a creștinilor. Sfânta Cruce este și semnul bucuriei care izvorăște din durere. De multe ori, avem încercări în viață, o suferință sau alta, dar după ce, prin mila Domnului, cu grija medicilor, am depășit boala respectivă, ne dăm seama că, trecând prin suferință și boală, am devenit mai puternici, mai puternici în credință. Aceasta înseamnă că omul care duce crucea vieții, în cele din urmă, primește multă bucurie din partea lui Dumnezeu, din partea Bisericii, din partea vieții. Cel care duce această cruce a vieţii cu demnitate nu este uitat de Dumnezeu. Dumnezeu face parte din viaţa lui şi în cele din urmă, omul care a purat crucea vieţii cu credinţă, cu nădejde, cu demnitate, cu curaj, cu smerenie şi cu foarte multă rugăciune, primeşte de la Dumnezeu har, pace şi putere, răzbate mai uşor prin viaţă şi în cele urmă, viaţa lui, în ciuda greutăţilor, devine o viaţă de bucurie, de linişte şi de pace. Să ne ajute Dumnezeu cu al Său har şi a Sa iubire de oameni!”.
La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfinţire, după care părintele paroh a ţinut un cuvânt de mulţumire către ctitori şi enoriaşi.
Drept recunoştinţă pentru implicarea şi hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh Laurențiu Hapenciuc a fost hirotesit întru iconom stavrofor, primind crucea, bederniţa şi brâul roşu. IPS Părinte Teofan a felicitat atât pe părinte, pe soţia acestuia, cât şi pe ctitori şi enoriaşi, pentru felul în care au ştiut să-şi construiască şi să-şi împodobească biserica, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la construcţia locaşului de cult. Astfel, distincția „Crucea Moldavă” a fost oferită familiei Crăciun Adrian și Teodora-Claudia cu fiul Matei-Arsenie, printre cei care au primit primit distincții de vrednicie numărându-se și presbitera Laura Hapenciuc, primarul comunei Gorbănești - Gică Iliescu, Eugenia și Nicolae Costea, Raveica și Gheorghe Hrișcă, Teodor Palade (postmortem), epitropul Constantin Aciobăniței, Valentina Aciobăniței, Dorel Cuhăr.