În după amiaza zilei de 15 august 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat slujba de binecuvântare a casei sociale din cadrul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Crivaia – Tarcău, județul Neamț.
În după amiaza zilei de joi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a binecuvântat casa socială a Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Crivaia Tarcău din Protopopiatul Piatra Neamț. După primirea chiriarhului de către comunitatea din Tarcău, Părintele Mitropolit a săvârșit slujba de sfințire a casei sociale din cadrul așezământului parohial.
„Undeva în mijlocul satului se află inima noastră, adică biserica de care aparținem. Cum adesea ne gândim la inimă, dacă are vreo problemă trebuie să ne îngrijim de ea căci dacă nu, întreaga viață este pagubită, așa și noi trebuie să ne îngrijim de Biserică. Dacă Biserica este mama, se cuvine ca o dată pe săptămână, având biserica lângă noi, să mergem să ne vizităm mama. Să ne vizităm mama nu atât pentru că mamei îi este dor de noi, ci noi avem o imensă nevoie de binecuvântarea ei, de rugăciunea ei, de ocrotirea ei, de tot ceea ce reprezintă Sfânta Liturghie -o întâlnire cu Tatăl nostru și cu Maica noastră - Maica Domnului” le-a vorbit IPS Părinte Teofan, credincioșilor din Tarcău.
Ca o încununare a lucrării împlinite la parohie și ca semn de mulțumire pentru efortul depus, părintele Ioan Diaconu a fost hirotesit iconom. De asemenea, părintele paroh a oferit ierarhului, în semn de gratitudine, o icoană cu sfinții ocrotitori ai comunității – Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Totodată, IPS Teofan a acordat distincții de vrednicie binefăcătorilor parohiei. Activitatea s-a încheiat cu o agapă oferită de comunitate.