În după-amiaza zilei de sâmbătă, 20 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat noua casă socială a Parohiei „Sfinții Ioachim și Ana” Mărăței III din Piatra Neamț.
Preoți și credincioși din municipiul Piatra Neamț au participat în această după-amiază la slujba de binecuvântare a așezământului parohial „Sfânta Ana” din cartierul Mărăței. Lucrările au fost realizate de părintele paroh Viorel Crușitu și au fost binecuvântate astăzi de Părintele Mitropolit Teofan, prin stropirea pereților cu apă sfințită și ungerea lor cu untdelemn sfințit.
După săvârșirea slujbei, chiriarhul a arătat că prin familie și prin participarea la viața parohiei, omul se regăsește în viața sa: „Dumnezeu a dorit ca omul să fie o ființă comunitară, oamenii să viețuiască unii împreună cu alții ca să se ajute și să se înțeleagă. De-a lungul istoriei, oamenii nu au găsit o stare mai aleasă în care să se simtă autentici decât împreună cu alții. Două sunt locurile în care omul se împlinește pe sine cel mai autentic: familia proprie și parohia”.
„Această clădire care a fost astăzi binecuvântată este în totalitate rodul dărniciei, rodul rugăciunii, rodul cuvântului bun, rodul sfatului dăruit de acești credincioși. Acest moment este o încununare și o mulțumire adusă lui Dumnezeu, Cel care ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit această lucrare”, a menționat la final preotul paroh Viorel Crușitu.
Pentru meritele deosebite aduse Bisericii, părintele Viorel Crușitu a primit rangul de iconom stavrofor. Totodată, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a primit o icoană cu Sfinții Ioachim și Ana.