Luni, 5 Iunie 2017
Tudorel Rusu

În după-amiaza zilei de duminică, 4 iunie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfințire a noii case sociale a Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ - Coada Stâncii, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de pr. paroh Neculai Petrachi, localitățile locale și enoriași.

Ziua de duminică, 4 iunie 2017, a fost una istorică pentru Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir“ - Coada Stâncii din Protopopiatul Iași 2. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în sobor numeros de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire, prin ungere cu mir sfințit și agheasmă, a noii case sociale.

Din soborul slujitor a făcut parte și părintele Marius Daniel Profir, protoiereul Protopopiatului Iași 2, care a apreciat la finalul slujbei activitatea misionară și administrativă a Parohiei Coada Stâncii, subliniind faptul că această comunitate se află în plin proces de edificare a unui nou locaș de cult, care va avea un demisol generos, loc menit pentru organizarea de diferite activităţi culturale, sociale şi filantropice.

În cuvântul de mulțumire adresat cu această ocazie, părintele paroh Neculai Petrachi a menționat cât de mult l-au ajutat enoriașii în ridicarea și amenajarea casei sociale, unii dintre ei ajutând zilnic timp de trei luni. La finalul cuvântului, părintele paroh a subliniat:„Așa cum mama uită durerile nașterii când vede pruncul, așa și eu dau slavă lui Dumnezeu că toate s-au terminat cu bine”.

Cuvântul de final i-a aparținut Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, care i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să participe cât mai des la Sfânta Liturghie: „Omul care nu merge duminica la Liturghie nu se poate numi creștin. Trebuie să știm acest lucru, fie că ne doare sau nu. În vechime, dacă un enoriaș nu mergea trei duminici la biserică, preotul se sesiza, ș,  împreună cu parohia, îl excludea din comunitate pe respectivul. Sigur, există situații, de boală, bătrânețe sau imobilitate, când Dumnezeu îngăduie și iartă neparticiparea la sfintele slujbe. În celălalte cazuri însă, este obligatoriu ca măcar un membru din fiecare familie să fie prezent la Sfânta Liturghie, ca să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de-a lungul săptămânii și să se roage pentru săptămâna ce urmează”. De asemenea, ierarhul le-a spus enoriașilor din Coada Stâncii să aibă grijă de familiile proprii, „cel mai mare bun pe care omul îl are de la Dumnezeu” și să nască pruncii cu care îi binecuvintează Dumnezeu.

Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a casei sociale, părintele Neculai Petrachi a primit rangul de iconom. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au ostenit cel mai mult şi au ajutat la zidirea casei sociale, acestea primind distincţii şi diplome de vrednicie. Printre cei care au primit distincții s-au numărat doi veterani de război, precum și Iulian Marcu, actualul primar al comunei Ungheni.