Marţi, 5 Octombrie 2021

În perioada 22-26 septembrie 2021 a avut loc Simpozionul „Noblețea femeii creștine, o constantă într-o lume schimbătoare”, organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe din Episcopia Oradiei, cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființare. Acesta s-a desfășurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea.

La invitația acestora a participat o delegație de patru persoane de la Iași: doamna Angela Paveliuc Olariu – președintă de onoare a SOFR Iași și invitat special al acestui simpozion, doamna Daniela Naclad – președinte SOFR Iași, și doamnele Elisabeta Luncanu și Niculina Alexandru, membre ale Comitetului Director al societății noastre.

Au participat delegații de la 12 asociații de femei ortodoxe din țară și din afara ei (Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Reghin, Bălți și Soroca, Apșa de Jos – Ucraina, Întorsura Buzăului, Galați și filialele locale de la Voievozi de Șimian, Valea lui Mihai și Aleșd).

Întălnirea a debutat cu slujba de Te Deum și o slujbă de pomenire a membrelor trecute la Domnul, oficiate de Preasfințitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Pe lângă cuvântul de bun venit al doamnei Viorica Cherteș de la AFOREO, Preasfințitul Părinte Sofronie a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre specificul meleagurilor bihorene, ținând să mulțumească doamnelor din AFOREO pentru anii de activitate rodnică și binecuvântată.

Au urmat prelegerile doamnei etnograf dr. Angela Olariu, care a primit și o plachetă aniversară, ale părintelui protopop Dorel Octavian Rus, care a vorbit despre istoricul AFOREO și ale prof. Ligia Mirișan și conf. Claudia-Simona Timofte.

A doua zi, toate societățile din țară prezente, și-au prezentat activitatea, realizările, problemele și provocările în contextul vremurilor actuale. A fost o întâlnire binevenită, foarte valoroasă pentru toți cei prezenți, din care a rezultat conturarea unei strategii comune, nevoia de unitate și de intensificarea activităților pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, mărturisire a credinței pentru fiecare dintre noi.