Cu prilejul aniversării a 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi, ȋn Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” s-a desfășurat sâmbătă un simpozion şi vernisajul unei expoziții de cărți, icoane şi veşminte ale Sfintei care a devenit Ocrotitoarea Moldovei.
Moderatorul simpozionului a fost părintelui decan Ion Vicovan, având în vedere faptul că evenimentul cultural a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. În prima parte a manifestării au fost susținute câteva prelegeri despre contextul și importanța momentului ce a avut loc în anul 1641.
Cuvântul introductiv i-a aparținut Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a subliniat că sfinții ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu, dar și de semeni: „Sfânta Parascheva a adunat în această sală oameni dragi, oameni cinstitori de Dumnezeu, iar lucrul acesta mă bucură. Întâlnindu-ne cu sfinții, noi înșine ne apropiem mai mult unii de alții și zărim mai ușor ce a pus Dumnezeu luminos și sfânt în inimile noastre. După ce descoperim filonul de bunătate și de putere pe care Dumnezeu ni l-a pus în noi, suntem chemați să-l cinstim în sfinții Săi, pe care Dumnezeu ni i-a lăsat pe pământ ca semne, mărturii și modele de urmat”.
În continuare, comunicările științifice ale simpozionului au fost susținute în continuare de prof. univ. dr. Petronel Zahariuc de Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a vorbit despre contextul istoric al aducerii sfintelor moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași, despre relaţia între Stat şi Biserică în secolul al XVII-lea, pr. lect. univ. dr. Daniel Nița-Danielescu de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a adus în discuție legătura dintre Domnitorul Vasile Lupu și Patriarhia de Cosntantinopol și pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a făcut referiri la cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în zona Moldovei.
Apariții editoriale și expoziție tematică
Editura „Doxologia” a Arhiepiscopiei Iaşilor a marcat și editorial momentul aniversar. Cătălin Jeckel, consilierul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Iașilor, a anunțat în cadrul simpozionului apariţia a două noi lucrări: „Noi consideraţii referitoare la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi”, ediţie îngrijită de Bogdan Brânză, şi un mini-album „380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva”. Acestea pot fi achiziţionate online, la adresa edituradoxologia.ro, sau de la Librăria Doxologia, situată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
La final, a fost vernisată expoziția tematică realizată de Biblioteca „Dumitru Stăniloae”, Catedrala Mitropolitană şi Centrul „Resurrectio”. Din partea celor trei instituții au rostit alocuțiuni părintele Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, Virginia Popa, directorul Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” și Mihai-Alex Olteanu, muzeograf la Muzeul Mitropolitan Iași. Manuscrisele, cărțile și documente expuse au fost prezentate de doamna director Virginia Popa, iar despre icoanele, obiectele și veșmintele Sfintei Parascheva a vorbit muzeograful Mihai Olteanu.
Expoziția va fi deschisă publicului timp de o săptămȃnă.