Sâmbătă, 17 Iunie 2017
Tudorel Rusu

Pe data de 22 iunie 2017, Protopopiatul Piatra Neamţ va organiza la Biblioteca „G. T. Kirileanu” simpozionul „Moş Gheorghe Lazăr - Sfântul oraşului nostru”.

Evenimentul va debuta la ora 18:00 şi îi va avea ca invitaţi pe părintele ieromonah Vasile Nica de la Mănăstirea Bistriţa, pe scriitoarea şi publicista Raluca Naclad, pe părintele şi poetul Dorin Ploscaru şi pe scriitorul Dan Iacob. Moderatorul întâlnirii va fi părintele Valentin Tofan, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ.

„Cu binecuvântarea şi la sugestia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, am luat hotărârea de a organiza acest simpozion dedicat nevoitorului Gheorghe Lazăr, propus spre canonizare sub denumirea de Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu data de prăznuire 17 august. Moşul Gheorghe Lazăr, aşa cum este îndeobşte cunoscut de credincioşi, a trăit timp de mai bine de 20 de ani în turnul-clopotniţă al Bisericii Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamţ. Deşi evenimentul este unul de popularizare a vieţii şi nevoinţelor Moşului Gheorghe Lazăr, am aflat că acest nevoitor este foarte cunoscut în zonă, mulţi credincioşi din oraşul Piatra Neamţ şi împrejurimi auzind despre acesta de la părinţi sau bunici. Organizarea simpozionului face parte din manifestările religioase ale Zilelor Oraşului Piatra Neamţ, care vor cuprinde slujiri arhiereşti, procesiunea cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Iosif de la Varatic, precum şi sfinţirea unui apartament dedicat activităţilor Pro Vita”, ne-a declarat pr. protopop Valentin Tofan.

Intrarea la simpozion va fi liberă.