Joi, 10 Mai 2018
Flavius Popa

Profesori şi studenţi, cercetători şi istorici, dar şi persoane ce doresc să acumuleze mai multe informaţii cu privire la subiectele discutate în cadrul evenimentului s-au adunat în a doua zi de discuţii, joi, 10 mai 2018, la Sala „Iustin Moisescu“ a Ansamblului Mitropolitan Iaşi, în cadrul Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae“, întâlnire organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi.

Evenimentul a reunit experţi şi specialişti în domeniul istoriei, sociologiei, profesori renumiţi din România şi din străinătate, reprezentanţi ai Bisericii şi alţi reprezentanţi instituţionali, preocupaţi de formarea identităţii naţionale şi de misiunea Bisericii în lumea contemporană. Printre prelegerile susţinute de aceştia, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, le-a adresat celor prezenţi câteva întrebări cu privire la tema discutată: „Anul 1918 - cum a fost posibil un asemenea moment? România Mică devine Mare în timp ce imperiile din jur dispar sau diminuează în importanţă. Cum s-a păstrat, cât s-a păstrat şi cât s-a pierdut din România anului 1918, atât în componenţa teritorială, cât mai ales în cea de duh şi de stare? Cât de mult a contat apartenenţa majorităţii românilor din cele trei provincii româneşti istorice la Biserica Ortodoxă, la pregătirea actului din 1918? Cât de adânc au înţeles românii munteni, moldoveni şi ardeleni că aparţin Bisericii Ortodoxe şi prin aceasta au dorit să fie într-o singură ţară? Cât de puternică a fost conştiinţa românilor ortodocşi faţă de apartenenţa lor la Biserica locală, dar şi de faptul că fac parte din Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească?“.

De asemenea, conf. univ. dr. Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a făcut referire la identitate, care „nu se defineşte prin delimitări faţă de alţii, ci este reperabilă tocmai pentru că este parte a unui întreg mai mare. Interogaţiile pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan le-a formulat exprimă nu un dubiu, ci până la urmă o convingere în cheie interogativă. Faptul că suntem români se datorează situaţiei că alţii nu sunt ca noi, dar cu toţii împreună împărtăşim universalitatea mandatului antropologic pe care, nu întâmplător, Sfântul Apostol Pavel îl fundamentează, arătând că în Hristos «nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber»“.

În cadrul simpozionului, Corul „Sfântul Ierarh Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă Iași, dirijat de părintele lect. dr. Gabriel-Ionuț Nastasă, a interpretat un buchet de piese religioase și patriotice, precum și Imnul României „Deșteaptă-te române!”.

Evenimentul se va desfăsura și vineri, 11 mai a.c., iar intrarea va fi liberă. Mai multe detalii despre program și invitați puteți afla accesând www.simpozionstaniloae.ro sau urmărind pagina de Facebook oficială a evenimentului www.facebook.com/SimpozionStaniloae. Totodată, pentru a putea urmări întregul eveniment organizat zilele acestea, vă rugăm să accesați înregistrările LIVE de pe paginile de Facebook și YouTube: doxologia.ro