Miercuri, 11 Mai 2022
Flavius Popa

Stareții și starețele mănăstirilor care fac parte din Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-au întâlnit marți, 10 mai 2022, la Mănăstirea Văratec, pentru a participa la Sinaxa monahală mitropolitană. Tema ședinței de ieri a fost „Rugăciunea în viața monahului de astăzi” și s-a înscris în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii, declarat în Patriarhia Română.

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica așezământului monahal nemțean de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În continuare, stareții s-au adunat în biblioteca mănăstirii, dedicată Cuvioaselor Nazaria și Olimpiada, unde împreună cu ierarhii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, au început lucrările sinaxei și au discutat despre rugăciunea în viața monahului. La conferință au mai participat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

La debutul sinaxei, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de bun venit, afirmând totodată cât de necesară a fost organizarea evenimentului:

În aceeași formă, cu mici modificări, ne-am întâlnit acum câțiva ani la Mănăstirea Putna. Au trecut cinci ani de la ultima întâlnire. Ar fi trebuit să ne întâlnim acum doi ani, ca să păstrăm ritmul, o întâlnire la trei ani, cum este prevăzut în statutul Bisericii noastre. Acest lucru, din motive pe care le cunoașteți, nu s-a putut împlini. Dumnezeu, în milostivirea Sa, ne-a binecuvântat să fim aici, în această veche, frumoasă și sfântă mănăstire. Am slujit Sfânta Liturghie cu o parte din părinți, cu o parte din ierarhi, o parte din cei de față ne-am împărtășit cu Sfintele Taine, toți ne împărtășim din cuvântul Domnului și pe această sfântă părtășie a noastră cu Cerul se va desfășura și întâlnirea călugărilor, părinților stareți și starețe din mitropolia noastră, în prezența ierarhilor Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cărora le mulțumesc pentru prezență și pentru lucrare.

Invitatul întâlnirii de la Mănăstirea Văratec a fost Preasfințitul Părinte Epifanie Lidras, starețul Mănăstirii Maheras din Cipru, care le-a vorbit părinților stareți despre experiența Preasfinției Sale ca păstor al așezământului cipriot.

De asemenea, în timpul conferinței, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovniei au luat cuvântul și au oferit câteva recomandări celor prezenți.

Sinaxa monahală mitropolitană a fost organizată de Arhiepiscopia Iașilor, prin sprijinul și găzduirea Mănăstirii Văratec, al obștii monahale, precum și al stavroforei Iosefina Giosanu, stareța așezământului monahal.

În acest an, în care părinții noștri duhovnicești care alcătuiesc Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea de a numi acest an, de a închina acest an rugăciunii și cinstirii Sfinților isihaști Grigore Palama, Simeon Noul Teolog și Paisie de la Neamț, ne-au chemat în acest an ca să sporim rugăciunea și să pătrundem cât mai mult taina sfintei rugăciuni. Anul acesta, stareții și starețele din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, au fost convocați în Sinaxă monahală mitropolitană nu doar pentru a împlini un articol al Statului pentru organizarea și funcționarea Bisericii noastre, ci mai ales dintr-o nevoie duhovnicească și administrativă, a afirmat arhim. Gavriil Alexa, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Potrivit Statului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, cel puțin o dată la 3 ani, se vor organiza sinaxe monahale mitropolitane cu stareții și starețele din eparhiile mitropoliei respective, la care vor participa și ierarhii Sinodului mitropolitan, pentru examinarea unor aspecte specifice vieții monahale din zonele respective, la care pot fi chemați și duhovnicii de mănăstiri, când problematica impune acest lucru.

Ultima Sinaxă monahală mitropolitană a avut loc acum 5 ani, pe 21 septembrie 2017, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Putna.

Vă invităm să accesați și: (Video) La Mănăstirea Văratec a avut loc astăzi Sinaxa monahală mitropolitană