În contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sectorul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor organizează și în acest an tradiționalul concert de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Evenimentul va avea loc duminică, 17 decembrie 2023, începând cu ora 17.00, la Sala „Unirii” (Cinema „Victoria”) din centrul municipiului Iași și va fi transmis live în mediul online pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube doxologia.ro, dar și pe canalele de socializare ale organizatorilor.
Ediția din acest an, intitulată „Slăvind Nașterea lui Hristos”, va reuni cinci coruri și grupuri corale de renume din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor: Grupul psaltic „Melos paisian”, Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, Grupul de colindători ai Parohiei „Vorona Mare” din județul Botoșani, Corul psaltic de copii „Mini Byzantion” și Corul Academic „Byzantion”.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!